Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:20 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Digul sub paza

ro

28 Sep, 2005 00:00 852 Marime text

Apa cedeaza putin cate putin

Viitura a aprins spiritele in comuna Tuzla, mai ales printre cei care sunt, au fost sau vor fi loviti ape * Inca din prima zi au aparut o serie de discutii cu privire la modalitatea de salvare a celor aproape 60 de locuinte aflate sub ape * Cea mai vehiculata solutie a fost aceea de spargere a digului care separa balta Tuzla de lacul Techirghiol * De atunci, toata lumea sta cu ochii pe dig, obiectivul fiind permanent supravegheat astfel incat oamenii, in disperarea lor, sa nu incerce sa faca vreo bresa

# "De altfel, nici nu ar avea cum sa-l sparga manual, ori este greu de presupus ca ar aduce cineva un utilaj, riscand sa i se intocmeasca dosar penal", ne-a declarat Paraschiv Datcu, seful postului de politie * In trei zile de cand a fost pusa in functiune o pompa de mare capacitate, apa a scazut cu numai cinci centimetri Inca din prima zi a inundatiilor au aparut o serie de discutii cu privire la modalitatea de salvare a celor aproape 60 de locuinte aflate sub apele care nu se retrag in ciuda eforturilor facute de autoritatile locale si centrale. Una dintre cele mai vehiculate solutii a fost aceea de spargere a digului care separa balta Tuzla de lacul Techirghiol. De fapt, ideea nu este deloc noua, ea revenind in actualitate la orice ploaie mai mare care loveste zona, fiind adusa si mai mult in atentia opiniei publice de catre doi dintre consilierii locali, respectiv Constantin Micu si Gheorghe Samoila. Cei doi, alesi pe liste din partea Fortei Democrate, neavand sambata trecuta ce face, s-au trezit sa initieze un proiect de hotarare, intr-o sedinta extraordinara pentru a gasi solutia ideala de iesire din aceasta criza. Si desigur rezolvarea a fost tocmai aceasta: de spargere a digului. De atunci, toata lumea sta cu ochii pe dig. "Obiectivul se afla in atentia noastra, permanent este supravegheat astfel incat oamenii, in disperarea lor, sa nu incerce sa faca vreo bresa in soseaua care duce catre turnul de televiziune", ne-a spus Paracshiv Datcu, seful postului de politie din localitate."De altfel, nici nu ar avea cum sa-l sparga cu mijloace manuale, fiind greu de presupus ca aduce cineva un utilaj specializat in astfel de lucrari, riscand sa i se intocmeasca dosar penal", a mai declarat Datcu.Apa a scazut doar cinci centimetriPremierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca la Tuzla a fost instalata o statie de pompare improvizata, cu o conducta, care va evacua apa din balta in Marea Neagra, autoritatile excluzand directionarea catre lacul Techirghiol. Primul-ministru a declarat ca instalatia va fi finantata din fonduri guvernamentale.La randul sau, vicepremierul Gheorghe Pogea, care s-a deplasat luni la Tuzla cu specialisti din Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, a afirmat ca va fi montata o a doua conducta de evacuare a apei, paralela cu prima, aceasta avand diametrul de 500 de milimetri. Gheorghe Pogea a anuntat ca vor fi instalate si doua pompe puse la dispozitie de Autoritatea Nationala pentru Imbunatatiri Funciare. Potrivit vicepremierului Pogea, lucrarea, care va fi executata de trei companii, urmeaza sa fie finalizata pana la sfarsitul saptamanii viitoare. Numai ca pana atunci apa va ramane in casele oamenilor, mai ales daca tinem seama ca de duminica dupa-amiaza, de cand a fost montata pompa de mare capacitate si pana ieri, apa scazuse cu numai cinci centimetri.Plaja de la Costinesti va fi refacutaPrimul-ministru a spus ca refacerea plajei "nu este o urgenta imediata" si ca, din acest motiv, a cerut Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor sa elaboreze un proiect pentru accesarea de fonduri comunitare. Plaja distrusa in urma inundatiilor va fi refacuta cu finantare europeana.Vicepremierul Gheorghe Pogea a declarat ca persoanele sinistrate din localitate sunt cazate in prezent la Hotel Amiral, iar cativa dintre acestia la rude. Potrivit lui Pogea, autoritatile vor actiona pentru evacuarea malului adunat in Costinesti si vor aloca materiale pentru refacerea caselor distruse.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii