Discutia privind alegerile in PD-L, amanata pentru lunea viitoare
Discutia privind alegerile in PD-L, amanata pentru lunea viitoareDeşi democrat-liberalii s-au aşteptat ca în şedinţa Biroului Permanent Naţional de ieri, al PD-L, să fie dezbătută şi tema alegerilor interne, liderii formaţiunii au amânat discuţiile pentru întrunirea viitoare. Preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, ne-a declarat că tema a fost amânată întrucât au existat altele prioritare, cum ar fi adoptarea Legii bugetului pe 2010. Democrat-liberalul a adăugat că s-a lansat recomandarea ca, până săptămâna viitoare, să se vină cu sugestii în ce priveşte data şi modul de desfăşurare al alegerilor interne. „Aceste propuneri ar putea fi dezbătute în cadrul Biroului Permanent Naţional de săptămâna viitoare", ne-a declarat Mircea Banias. Se pare că democrat-liberalii ar avea de ales între două variante: alegeri de jos în sus - se aleg preşedinţii de filiale judeţene şi apoi conducerea partidului, sau opţiunea piramidei inversate - mai întâi centrul şi apoi teritoriul. În ceea ce priveşte perioada desfăşurării alegerilor, se vehiculează că vor avea loc în luna martie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp