Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doar nouă candidaţi comuni cu PSD PNL Constanţa are candidaţi unici pentru 31 de primării din judeţ

ro

08 May, 2012 00:00 3519 Marime text
pnl.jpgLiberalii constănţeni au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, în contextul căreia au fost prezentaţi candidaţii PNL la Primăria Năvodari, respectiv la Primăria Ovidiu. Este vorba despre Iurin Pancencu şi Ciprian Hanganu. La eveniment a luat parte şi directorul de campanie al PNL Constanţa, Dănuţ Zepa Antonoae. Cu această ocazie, au fost anunţaţi şi candidaţii liberali la Consiliul Local Municipal Constanţa, la Consiliul Judeţean, dar şi candidaţii PNL pentru mandatul de primar la alegerile din 10 iunie, precum şi candidaţii USL, dar care provin din rândurile PNL.

Interesant de remarcat este mecanismul de funcţionare al USL la nivelul judeţului Constanţa. Asta pentru că PNL are candidaţi unici pentru 31 de primării constănţene, în vreme ce candidaţii USL sunt în număr de nouă. Iar aceştia vin pe filiera liberală. Cei 31 de candidaţi liberali „pur sânge" sunt: Adamclisi - Dorina Cecilia Şerbănescu, Agigea - Mihai Andrei, Albeşti - Gheorghe Moldovan, Băneasa - Ion Marin, Castelu - Ion Jean Nicolin, Cernavodă - Gheorghe Hânsă, Corbu - Marian Gălbinaşu, Costineşti - Traian Cristea, Deleni - Anica Dan, Dobromir - Ecaterina Stroe, Dumbrăveni - Gheorghe Bădan, Fântânele - Gheorghe Popescu, Grădina - Ion Melcea, Hârşova - Ionel Chiriţă, Ion Corvin - Marcela Rădulescu, Mihail Kogălniceanu - Ancuţa Belu, Mircea Vodă - Vasile Bălan, Murfatlar - Ion Vlădoi, Năvodari - Iurin Pancencu, Negru Vodă - Eugen Filimon, Nicolae Bălcescu - Viorel Bălan, Oltina - Gheorghe Chirciu, Ovidiu - Ciprian Hanganu, Pecineaga - Lili Pâslaru, Peştera - Gheorghe Răducanu, Poarta Albă - Valerică Belcea, Rasova - Traian Matei, Săcele - Ion Oprea, Topalu - Valentin Stanciu, Valu lui Traian - Florin Mitroi.

În aceeaşi ordine de idei, cei nouă candidaţi USL, dar care provin din PNL, sunt: 23 August - Mugur Mitrana, Comana - Ion Adam, Istria - Ion Herdean, Limanu - Nicolae Iustin Urdea, Medgidia - Marian Iordache, Mereni - Gheorghe Chiriac, Mihai Viteazu - Gheorghe Grameni, Seimeni - Lucian Blaj, Techirghiol - Adrian Stan.

Cu toate că aceste candidaturi pot părea ciudate în contextul în care PNL şi PSD coexistă într-o alianţă, liderul tinerilor liberali constănţeni, Septimiu Bourceanu, a declarat ieri că PNL şi PSD pot decide să meargă cu candidaturi separate sub consiliile judeţene şi primăriile oraşelor reşedinţă de judeţ.

Cine sunt candidaţii PNL la CJC şi la CLM Constanţa

Cât despre aspiranţii PNL la un mandat de consilier judeţean, aceştia sunt: Ioan Albu (inginer), Dumitru Bedivan (inginer), Doina-Eufrosina Carp (matematician), Marian Cruşoveanu (jurist), Luminiţa Iuruc (jurist), Baiazid Memiş (navigator), Sorin Mocianu (jurist), Eugen Silaghi (inginer agronom) şi Alexandru Gheorghe (medic veterinar).

În Consiliul Local Constanţa vor să ajungă: Stere Babu (inginer), Ion Virgil Lixandru (jurist), Ana Marcu (economist), Radu Bogdan Matei (licenţiat administraţie publică europeană) şi Raluca Andreea Trandafir (economist).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii