Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două miliarde pentru fosta firmă a lui Chircă Mazăre, fidel tonomatelor de cafea marca Prodigy

ro

14 Apr, 2011 02:30 2082 Marime text
cap_8.jpgMunicipiul Constanţa, reprezentat legal de Radu Mazăre, a cumpărat cafele pentru pensionari tot de la fosta firmă a familiei unei subordonate - colegă de inculpare cu primarul în retrocedări

Administraţia locală condusă de Radu Mazăre a finalizat procedura de achiziţie pentru băuturile calde oferite pensionarilor în cluburile ce le sunt destinate. Deşi a ţipat în repetate rânduri că e criză şi primăria n-are bani, Mazăre nu are de gând să taie de tot de pe lista de achiziţii cafelele oferite seniorilor Constanţei. Doar este an preelectoral.

Contractul privind „Serviciul de instalare utilaje de prelucrare a băuturilor (cafea şi băuturi calde) în cluburile pentru pensionari" a fost atribuit pe 8 martie aceleiaşi firme de la care municipalitatea condusă de Mazăre cumpără cafele din 2008 - SC Prodigy Corporation SRL. De precizat că valoarea estimată a serviciului de băuturi calde a fost de 233.870 de lei fără TVA, preţul de atribuire ofertat de către Prodigy Corporation fiind de 205.086 lei fără TVA. La licitaţie au participat doi ofertanţi, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

cafele_mazare_cafele_pensionari_1.jpgReamintim că anul trecut suma cheltuită pe cafele de către autoritatea locală constănţeană a fost mai mult decât dublă faţă de contractul încheiat anul acesta, pe 3 martie 2010, Prodigy Corporation bătând palma cu municipalitatea reprezentată de Mazăre pentru suma de 569.400 de lei fără TVA, aşadar pentru aproximativ 5,7 miliarde de lei vechi, pentru o perioadă de un an. Anul trecut, cluburile de pensionari beneficiare erau 16 la număr, în timp ce în 2011 acestea au fost reduse la 11.

Cafelele Prodigy şi miliardele de la Primărie

Firma Prodigy Corporation este recunoscută pe plan local datorită contractelor pe bandă semnate de către Primăria Constanţa, care a alimentat-o an de an cu bani grei din bugetul local al municipiului. În 2008, Primăria Constanţa a plătit pentru cafelele pensionarilor aproximativ 700 de milioane de lei vechi. În 2009, primăria condusă de Mazăre a plătit de zece ori mai mult. În urma contractului încheiat în 2009, Prodigy Corporation a obţinut 613.200 de lei fără TVA, adică peste 7,2 miliarde de lei vechi, cu TVA. În 2010, aşa cum am relatat, firma a obţinut circa 5,7 miliarde de lei. În 2011, contractul a scăzut la mai puţin de jumătate ce-i drept, însă important pentru conturile Prodigy este că nu a dispărut complet.

Chircă a lăsat firma Lucreţiei

Precizăm că firma i-a aparţinut pesedistului Ovidiu Chircă. Acesta s-a retras din afacerea în care la început era unic acţionar. Dacă la începutul lui 2008 Chircă deţinea părţi sociale în două firme - SC Prodigy Corporation, respectiv G&O Bee Corporation SRL -, la sfârşitul anului 2008 era asociat doar în ultima dintre ele. În mod suspect, Ovidiu Chircă şi-a cesionat părţile sociale, gratuit, către Lucreţia Cioară, chiar pe 25 martie 2008, ziua în care în cotidianul ZIUA de Constanţa s-a scris despre afacerea „Cafelele" pe care pesedistul a parafat-o cu Primăria Constanţa. Atunci, Chircă s-a „lepădat" de Prodigy Corporation numind-o administrator cu drepturi depline şi asociat unic pe Lucreţia Cioară. Legătura lui Chircă cu Lucreţia Cioară este evidentă prin faptul că el şi soţul acesteia, Gheorghe Cioară, sunt parteneri de afaceri în G (Gheorghe) & O (Ovidiu) Bee Corporation.

Nevasta, coinculpata lui Mazăre

Foarte interesant este şi faptul că Ovidiu Chircă este angajat în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu - prietenul şi partenerul de afaceri al primarului Radu Mazăre. Soţia afaceristului, Nora Alina Chircă, este angajată, la rândul său, în cadrul Primăriei Constanţa, numele ei fiind menţionat în actul de inculpare din celebrul dosar al retrocedărilor, alături de cel al primarului Constanţei, al şefului CJC, Nicuşor Constantinescu, şi al altora. În plus, Lucreţia Cioară, soţia partenerului de afaceri al lui Ovidiu Chircă, s-a ales şi cu un schimb de teren foarte convenabil cu primăria condusă de Radu Mazăre.

De precizat că am încercat să o contactăm pe Lucreţia Cioară cu privire la noul contract încheiat cu primăria, însă nu a fost de găsit. Pe telefonul fix declarat ca fiind de la sediul firmei nu a răspuns nimeni, iar la numerele de mobil afişate în bazele de date oficiale ne-au răspuns persoane care au afirmat că este o greşeală şi că nu cunosc nicio Lucreţia Cioară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii