Dupa dezastrul de la Millenium, se verifica reclamele
Dupa dezastrul de la Millenium, se verifica reclamele
La finele săptămânii trecute, un incendiu de mari proporţii a condus la
distrugerea parţială a imobilului Millenium Center din Bucureşti, unde îşi
aveau sediul mai multe firme. Specialiştii de la ISU Bucureşti au ajuns la
concluzia ca prăpădul a fost cauzat de un scurtcircuit la un panou publicitar
instalat pe faţada clădirii. Situaţia semnalată de aceştia a trezit interes şi
din partea conducerii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Est.
Potrivit directorului coordonator adjunct al instituţiei, Niculae Ciocănel,
inspectorii au fost convocaţi şi instruiţi în vederea demarării unui amplu
control regional. „Am luat în calcul că reclama luminoasă ar fi sursa
incendiului produs în Capitală şi am avut o instruire cu personalul,
referitoare la reclamele postate pe imobile. În cele şase judeţe arondate
regiunii de care răspundem vor fi verificate toate autorizaţiile şi aprobările
emise pentru postarea reclamelor luminoase pe diverse imobile", ne-a declarat
directorul coordonator adjunct al ITC Sud- Est, Niculae Ciocănel. Acţiunea a
demarat de la începutul acestei săptămâni şi se va finaliza pe 31 iulie.
Mai multă rigurozitate
Adjunctul de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii S-E a menţionat că, spre deosebire de Capitală, în Constanţa nu există, încă, imobile pe structură metalică şi nici clădiri cu înălţimi impresionante. Cât priveşte ridicarea de construcţii în apropierea unor monumente istorice sau arhitecturale, Niculae Ciocănel a afirmat că există doar cazul imobilului ce urma să apară în apropierea moscheii, care se află pe rolul instanţei şi unde „autorizaţia a fost emisă ilegal".
„Deocamdată, nu avem cunoştinţă că s-ar intenţiona realizarea în Constanţa de imobile de mărimea celui din Bucureşti (n.r. referire la înălţimea sediului Millenium Center)", a declarat reprezentantul ITC Sud-Est. Întrebat cum se va proceda în cazul în care diverşi investitori ar dori să realizeze construcţii de 20 sau mai multe nivele, Niculae Ciocănel a fost foarte ferm: „Vom verifica certificatele de urbanism şi autorizaţiile obţinute şi apoi, după ce vom constata că totul este în regulă, lucrările la asemenea obiective vor putea demara".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp