Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După modelul „Afacerea Polivalentă"?! Concurs de idei pentru modernizarea Delfinariului

ro

22 Oct, 2010 02:02 2998 Marime text

delfinariu.jpgConsiliul Judeţean Constanţa va organiza un concurs de idei de proiecte cu tema „Complex Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa".

Documentaţia concursului de idei a fost aprobată în şedinţa CJC de ieri. Instituţia judeţeană intenţionează astfel să identifice soluţia cea mai bună astfel încât complexul, cunoscut sub denumirea celei mai populare secţiuni - Delfinariul - să devină şi mai atractiv pentru turişti. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a precizat că noua amenajare va include şi o grădină botanică, precum şi un acvariu ultramodern. „Facem concurs de idei şi oferim premii importante, la modul cel mai serios", a declarat Nicuşor Constantinescu. Potrivit hotărârii de consiliu aprobate ieri, premiile sunt substanţiale. Astfel, marele premiu al juriului pentru câştigătorul concursului de idei constă în atribuirea serviciilor de proiectare, în condiţiile legii, precum şi în acordarea sumei de 2.000 euro. Premiul I va consta în acordarea sumei de 8.000 euro, premiul II va fi în cuantum de 6.000 euro, iar premiul III în valoare de 4.000 euro.

Reamintim că CJC a organizat în 2008, în pragul alegerilor locale, un concurs de idei cu tema „Sala Polivalentă Constanţa", iar marea câştigătoare a competiţiei a fost firma C3D Architects SRL, al cărui patron este Petre Paris, unul dintre angajaţii TV Neptun, televiziunea de casă a organizaţiei PSD Constanţa, condusă de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. La un moment dat, în afacere a fost implicată şi Adela Badea, şefa departamentului de programe al aceleiaşi televiziuni. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), această firmă a obţinut pentru contractul de servicii de arhitectură, inginerie specializată, inginerie integrată, proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, de testări şi analize tehnice, care nu s-a concretizat nici astăzi, 2.884.500 euro fără TVA, echivalentul a 11.293.105 lei, adică nu mai puţin de 134,38 miliarde de lei vechi. În plus, la câştigarea concursului de idei de proiecte pentru sala polivalentă, firma a primit şi un premiu de 30.000 euro. Nu ar fi de mirare aşadar, ca şi acest concurs de idei de proiecte să de desfăşoare în aceleaşi condiţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii