Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:18 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dutu a castigat procesul de calomnie intentat lui Comanici

ro

13 Dec, 2007 00:00 1046 Marime text
1197487622.jpg

Presedintele PRM Constanta este obligat de instanta sa-i plateasca democratului daune morale in valoare de 15.000 lei

Radu Comanici este bun de plata. In pragul Craciunului, presedintele organizatiei judetene PRM Constanta si vicepresedinte al Consiliului Judetean, va ramane fara bani de porc. Avand in vedere suma de care trebuie sa se lipseasca am putea spune ca va ramane fara porc ceva ani de acum inainte, insa cu siguranta seful PRM Constanta va reusi sa-si achite datoriile. Banii, pe care presedintele PRM va trebui sa si-i rupa de la gura, se vor duce direct in buzunarul presedintelui PD Constanta, deputatul Stelian Dutu, fost presedinte al Consiliului Judetean in legislatura trecuta, si deci, fost sef al temperamentalului Comanici. Magistratii Judecatoriei Constanta i-au dat castig de cauza deputatului Stelian Dutu in procesul de calomnie intentat presedintelui PRM Radu Comanici. Comanici a fost facut din vorbe de Stelian Dutu, din pacate, insa vorbe i-au apartinut chiar lui. Actiunea intentata in instanta de catre democratul Dutu are la baza numeroase si repetate afirmatii calomnioase facute de Comanici la adresa sa. Printre acestea se numara si acuzatia lui Comanici cu privire la faptul ca presedintele PD Constanta ar fi facut presiuni asupra membrilor PRM pentru a trece de partea democratilor, dar si binecunoscutele porecle atribuite deputatului Dutu printre care "Piticul electrocutat", "Piticul erotic" sau sintagma "Stelica aia mica". Avand in vedere faptul instanta a stabilit ca presedintele PRM Constanta sa-i plateasca democratului daune morale in valoare de 15.000 lei, adica 150 milioane lei vechi, probabil ca Radu Comanici se va gandi de acum de mai multe ori inainte sa faca glume pe seama fostului sau sef si sa-l denigreze public. Presedintele PD Constanta nu a parut surprins de faptul ca magistratii i-au dat castig a de cauza. "Instanta mi-a dat dreptate pentru ca Radu Comanici m-a calomniat si mi-a creat un prejudiciu de imagine", ne-a declarat deputatul Stelian Dutu, adaugand ca nu pierdut niciun proces pana in prezent. "Eu nu am pierdut niciodata un proces si este de notorietate faptul ca am fost subiectul mai multor calomnii, chiar si din partea lui Constantinescu (n.r. presedintele Consiliului Judetean) sau a lui Radu Mazare. Nu va dura mult si voi spune ce am de spus si in alte cazuri", a mai spus Stelian Dutu.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii