Echipele Prefecturii constituie consilii locale pe banda rulanta
Echipele Prefecturii constituie consilii locale pe banda rulanta
24 Jun, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
795
Marime text
Conform legislatiei in vigoare, consiliile locale trebuie constituite in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor locale. Nu este de mirare ca cele cateva echipe constituite din prefect, subprefect, secretar general si alti angajati ai Prefecturii Constanta alearga, la propriu, pe drumurile judetului pentru a constitui consiliile locale a caror structura a fost stabilita prin alegerile locale. Daca dupa primul tur de scrutin fusesera validati consilierii din mai putin de jumatate din localitatile judetului Constanta, desemnarea primarilor prin organizarea celui de-al doilea tur de scrutin a pus pe jar autoritatile judetului. Conform planificarii intocmite la Prefectura Constanta, ritmul stabilit este de noua consilii pe zi. Misiunea reprezentantilor institutiei nu este insa usoara, in conditiile in care conducerile filialelor judetene ale partidelor iau masuri radicale impotriva membrilor de partid care incalca disciplina. Elena Mocanu, subprefectul judetului, a declarat, ieri, ca la Poarta Alba s-a inregistrat o situatie deosebita. Dizolvarea organizatiei locale a PD, cu birou permanent cu tot, a fost un impediment in constituirea Consiliului Local, in conditiile in care consilierii acestei formatiuni nu mai reprezentau partidul pe listele caruia candidasera. Situatia a fost depasita, iar consilierii validati, fapt ce a permis constituirea respectivului consiliu local. Situatii similare exista la Balcescu si Costinesti, dar, in ciuda faptului ca alesii nu mai sunt membri ai PD, consiliile locale isi pot incepe activitatea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii