Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:57 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii de la Colegiul Mircea cel Batran, la American Corner

ro

13 Jan, 2009 02:39 668 Marime text
Interesaţi de istoria Statelor Unite ale Americii nu sunt doar studenţii Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, ci şi colegii lor mai mici de la liceele constănţene.

Astfel, dacă la primul eveniment care a redeschis American Corner din Campusul universitar au participat elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, invitaţii din această săptămână sunt cei de la Colegiul Mircea cel Bătrân. Mâine, de la ora 15.30, va avea loc acţiunea cu tema „The Prohibition Era", coordonată de Cristina Mitrovici, profesor Fulbright din Statele Unite ale Americii. Liceenii vor primi informaţii despre perioada 1920 - 1933, când în SUA, producerea, vânzarea şi transportarea alcoolului pentru consum au fost interzise de Amendamentul 18 al Constituţiei Americii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii