Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emotii printre sefii de deconcentrate

ro

07 May, 2009 00:40 2474 Marime text

CAp_2__Aurel_Susman_05.jpgCandidaturile unor persoane aspirante la diverse funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate sunt incerte pentru că...aşteaptă ok-ul CJC!?

Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 publicată în Monitorul Oficial din 22 aprilie, termenul limită pentru evaluarea potenţialilor directori coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi  se apropie cu paşi repezi.
Dacă ar fi să se respecte strict normativul, până în data de 25 mai ar trebui să ştim cine va coordona activitatea serviciilor deconcentrate constănţene. Decizia va aparţine comisiilor de evaluare care vor analiza şi nota proiectele de management elaborate de aspiranţii la funcţiile de directori coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi. În cazul unor deconcentrate, situaţia este clară, iar acest „test" va reprezenta doar o formalitate prin care oamenii propuşi şi agreaţi de PSD sau de PD-L - în funcţie de formaţiunea care şi-a adjudecat instituţia în urma negocierilor purtate la nivel judeţean - vor prelua, oficial, posturile promise.
Iată de ce, în unele cazuri, unii directori demişi care s-ar încumeta să se prezinte în faţa evaluatorilor ar putea avea „surpriza" să nu fie admişi dacă nu au ok-ul liderilor partidelor aflate la guvernare. Ipoteza noastră a fost confirmată şi de câteva surse care, sub protecţia anonimatului, au recunoscut că nu s-au decis, încă, dacă vor depune sau nu proiectele manageriale elaborate. Motivul: „Se aşteaptă un ok final de la Consiliul Judeţean Constanţa". Situaţia era previzibilă, având în vedere că unii directori sau directori adjuncţi din diverse deconcentrate constănţene nu sunt membri PSD, iar posturile lor, de ce nu, pot fi râvnite de alte persoane „dedicate" social-democraţiei.

DADR_Directia_Agricola.jpgÎncep evaluările

Pentru unii aspiranţi la şefia deconcentratelor, emoţiile se apropie de final, datele la care vor fi evaluaţi fiind deja cunoscute. În data de 13 mai, angajaţii Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Constanţa vor afla care le vor fi şefii. Dacă în cazul directorului coordonator, postul va fi ocupat, mai mult ca sigur, de Aurel Şuşman, adjunctul său nu se ştie dacă va mai fi tot Dumitru Mergeani. Contactat telefonic, acesta din urmă ne-a confirmat că pregăteşte proiectele, dar nu era decis dacă se va prezenta sau nu în faţa comisiei de evaluare.
În aceeaşi zi au fost programaţi şi candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa. Până vineri, proiectele trebuie să fie depuse, dar unicul participant sigur la „testare" va fi Boris Parpală, ceilalţi foşti adjuncţi nefiind siguri de „şansele" lor... sau dacă sunt doriţi în viitoarea structură de conducere a instituţiei.
Aşa cum precizam zilele trecute, în data de 19 mai vom putea afla cine va coordona activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi tot atunci, sau cel târziu pe 20 mai, vom şti şi şefii de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Potrivit Cameliei Ciobotaru, în cazul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, competitorii trebuie să-şi depună proiectele până în data de 12 mai, iar evaluarea va fi pe 18 şi 19 mai... „nu se ştie încă sigur". Tot până pe 12 mai trebuie depuse şi proiectele celor care vor să coordoneze activitatea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, pe 18 mai acestea urmând a fi evaluate.
Când vor fi „legalizaţi" şefii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Garda de Mediu, rămâne încă o necunoscută, directorii interimari declarând că nu au informaţii în acest sens.

{mos_ri:deconcentrate}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii