Eugen Voineagu, vicepresedinte al UNPR Constanta
Eugen Voineagu, vicepresedinte al UNPR ConstantaConstănţenii prezenţi la lansarea noii formaţiuni înfiinţate de deputatul Gabriel Oprea, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), s-au arătat încântaţi de evenimentul ce a avut loc în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Liderul UNPR Constanţa, George Lipoveanu, ne-a declarat că „a fost o organizare de excepţie, făcută la oră şi minut", la care au participat circa 8.000 de oameni.
„Din Constanţa sunt mai multe nume sonore în nou alesul Consiliu Naţional, din care fac parte Eugen Voineagu, vicepreşedinte al filialei, dar şi Virgil Stancu, patronul Complexului „Paradiso" din Mangalia", ne-a mai spus George Lipoveanu.
Preşedintele noii formaţiuni proaspăt lansate pe piaţa politică este Marian Sârbu, fostul ministru al muncii, iar preşedinte executiv Gabriel Oprea, în timp ce Cristian Diaconescu este preşedinte de onoare, iar Neculai Onţanu a fost numit secretar general al UNPR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp