Experienta germana in producerea de biocombustibil
Experienta germana in producerea de biocombustibil
19 Dec, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
750
Marime text
O delegatie din partea judetului Constanta va participa la inceputul anului viitor la Targul Economic International "Saptamana Verde", care va avea loc la Berlin, in perioada 17-24 ianuarie.
Participarea reprezentantilor Constantei la eveniment are loc ca urmare a invitatiei lansate de consilierul din cadrul Ambasadei Romane la Berlin, Roxana Andreea Gratiozi, cu ocazia vizitei de lucru efectuate de partea romana in landul Bradenburg, in perioada 5-8 decembrie. Din delegatie vor face parte reprezentanti ai Directiei Agricole pentru Dezvoltare Rurala (DADR) Constanta, prof. dr. Eden Mamut, din cadrul Universitatii "Ovidius" Constanta si vicepresedintele Consiliului Judetean Constanta Radu Comanici. Scopul deplasarii efectuate in prima parte a lunii decembrie in Germania l-a constituit evaluarea experientei existente in cadrul landului german, in definirea de strategii si politici in domeniul resurselor energetice regenerabile si al biocombustibililor in special. Delegatia judetului Constanta a vizitat o statie de procesare a biocombustibilului, cu o capacitate de un milion de litri biodiesel, iar apoi s-a intalnit cu reprezentanti ai Asociatiei Producatorilor de Biocombustibil BBK. Un loc central in cadrul discutiilor l-a ocupat proiectul Centrului de Instruire in Domeniul Biocombustibililor ROBIOL, care urmeaza sa fie construit la Cobadin. Partea romana a discutat cu reprezentantii BBK despre posibilitatea unei colaborari in domeniul biocombustibililor. Pentru centrul de la Cobadin, Consiliul Local a alocat deja un teren de 2000 mp. De asemenea, delegatia romana a vizitat fabrica de biodiesel de la Falkenhagen. Uzina are in prezent o capacitate de 130.000 t si doua instalatii de procesare de 30.000 si 100.000 t. Cu ocazia vizitei, Radu Comanici a propus deschiderea pe langa Ambasada Romana la Berlin a unui oficiu de promovare a potentialului turistic al judetului Constanta. Partea romana a adresat o invitatie Primului Ministru al landului Brandenburg pentru a efectua o vizita oficiala in judetul Constanta.Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii