Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familiile care câştigă la SRL-ul judeţean Vezi ce firme şi-au împărţit licitaţiile la Domeniul CJC

ro

02 Jul, 2011 00:39 4202 Marime text
2-domeniu_sediu-privat.jpgTrei societăţi comerciale şi-au împărţit ultimele licitaţii atribuite de către SRL-ul Consiliului Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu.

În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) au fost publicate, ieri, atribuirile a încă şase contracte de lucrări scoase la bătaie de către firma aflată în subordinea CJC - SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL.

Dar să le luăm pe rând. „Podiumul" este deţinut de către firma Setconstruct SRL, care a câştigat trei din cele şase contracte de lucrări ale căror atribuiri tocmai au fost publicate. Societatea este o campioană a licitaţiilor organizate în ultima perioadă de către Domeniul CJC, obţinând nu mai puţin de opt contracte de lucrări anul acesta. Revenim însă la cele obţinute mai recent, făcute publice ieri. Potrivit SEAP, Setconstruct se va ocupa de reabilitarea dispensarului medical de la Cobadin - contract în valoare de 799.433 lei fără TVA, de construcţia unei grădiniţe în comuna Tuzla - 1.495.117 lei fără TVA şi de construcţia unui dispensar medical în comuna Pantelimon - 1.429. 856,97 lei fără TVA. Aşa cum relatam şi într-o ediţie anterioară, societatea îi are ca asociaţi pe Stoica Aurelian Claudiu şi Stoica Cristina Mihaela, primul fiind şi administratorul firmei.

Două contracte de miliarde pentru firma familiei lui Eugen Voineagu

Locul doi în această competiţie finanţată din bani judeţeni a fost ocupat de SC Agro Mich SRL, societate care a obţinut două contracte de lucrări: construcţia unui dispensar medical în satul Piatra, comuna Mihail Kogălniceanu, în valoare de 898.785,93 lei fără TVA, şi realizarea unui cămin cultural în satul Canlia, comuna Lipniţa, în valoare de 899.146,32 lei fără TVA. De precizat că societatea este patronată de Eugenia Voineagu, nimeni alta decât mama fostului şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Eugen Voineagu. Într-o ediţie din anii trecuţi relatam că, în 2007, pe ordinea de zi a unei şedinţe de Consiliu Local figura şi aprobarea PUZ-ului privind construcţia unui imobil de apartamente D+P+2-3E, pe strada Ion Raţiu, la numărul 130, lucrare aparţinând, surpriză, chiar firmei mamei lui Voineagu.

De precizat că l-am contactat telefonic chiar pe Eugen Voineagu pentru a-i solicita un punct de vedere referitor la succesul în afaceri al firmei mamei sale. Anterior, am încercat să luăm legătura direct cu reprezentanţii societăţii, însă niciunul dintre numerele înscrise în bazele de date oficiale nu mai era valabil. Eugen Voineagu a admis însă că de firmă se ocupă el de când nu mai lucrează la stat, declarând că este pentru prima dată când societatea familiei sale câştigă un contract de la SRL-ul CJC.

„Bronzul" la acest calup de licitaţii ale Domeniului CJC a fost obţinut de SC Artemis Comp SRL, firmă care a câştigat doar un contract din cele şase. Societatea se va ocupa de construcţia unui cămin cultural în comuna Saligny, lucrare în valoare de 794.562,65 lei fără TVA. Societatea este patronată de Adrian Marcel Radu şi Oana Roxana Radu, funcţia de administrator fiind îndeplinită de primul. Cu alte cuvinte, o altă familie câştigătoare la CJC.

Două firme, aceeaşi adresă

Foarte interesant este faptul că SC Setconstruct SRL şi SC Artemis Comp SRL au aceeaşi adresă, sediile ambelor societăţi fiind pe Bd. I.C. Brătianu nr. 27. În legătură cu acest aspect, am încercat să-i contactăm telefonic pe reprezentanţii ambelor firme, mai precis, atât pe Aurelian Claudiu Stoica, precum şi pe Adrian Marcel Radu. Cel de-al doilea a răspuns la telefon, însă nici nu ne-a lăsat să întrebăm ceea ce ne interesa, tăind scurt conversaţia: „Nu pot să vorbesc. Sunaţi-mă luni". De precizat că ambilor patroni de firme câştigătoare la Domeniul CJC le-am trimis şi câte un SMS referitor la curiozitatea privind adresa, care însă a rămas, de asemenea, fără răspuns.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mannix 23 Sep, 2011 21:03 Pai agro-mich are 2 salariati!