Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:40 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeile din PNL şi-au ales preşedintă o directoare de bancă

ro

27 Sep, 2010 01:40 2207 Marime text
alegeri_femei_Ana_Marcu2.jpgAdunarea Generală a Organizaţiei Femeilor Liberale a Municipiului (OFLM) Constanţa şi-a desemnat sâmbătă preşedinta şi componenţa Biroului Politic Municipal.

Cele aproximativ 180 de femei liberale prezente au ales-o în funcţia de preşedintă a OFLM Constanţa, cu 145 de voturi valabil exprimate şi 29 de voturi nule, pe Ana Marcu, cea care a preluat şefia interimară a Organizaţiei Municipale de Femei în luna august 2010. În urma exercitării votului, a fost ales şi Biroul Politic Municipal al OFLM Constanţa, din componenţa căruia fac parte cinci vicepreşedinţi: Ianula Filcă (116 voturi), Raluca Trandafir (113 voturi), Lidia Valsamos (107 voturi), Carmen Maftei (88 voturi) şi Lavinia Stan (90 voturi), nouă membri - Ana Bălan (90 voturi), Mirabela Popescu (88 voturi), Aurelia Nicolae (88 voturi), Feliz Adet Ismail (69 voturi), Nadia Jianu (53 voturi), Olguţa Rădoi (52 voturi), Iuliana Glogoveanu (51 voturi) şi Brânduşa Cazacu (44 voturi) şi 3 membri supleanţi. Noua preşedintă are deja un plan de „bătaie" pe care vrea să-l pună cât mai repede în aplicare. „Vrem să punem accent pe eficienţă şi pe o construcţie sănătoasă a organizaţiei. Vom organiza o serie de întâlniri cu cetăţenii, cu liderii Constanţei şi cu oamenii de afaceri, pentru a vedea care sunt aşteptările lor de la cei din administraţia locală şi de la politicieni", a precizat Ana Marcu. OFLM va face publică şi agenda evenimentelor din perioada imediat următoare, însă după ce va avea loc Biroul Municipal al Organizaţiei de Femei. Ana Marcu este de profesie economist şi în prezent este directoarea unei sucursale bancare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mai sa fie? 27 Sep, 2010 09:55 oare cum e cand au fost alese cateva doamne in lipsa?are si pnl-numaratorii sai de voturi premianti.Manea si clica lui sa traiasca!