Fondurile SAPARD, criteriu de competenta pentru primarii
Fondurile SAPARD, criteriu de competenta pentru primarii
14 Jul, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
609
Marime text
Prefectul judetului a facut treaba lui Crivineanu
Gheorghe Martin a solicitat intocmirea de cel putin trei proiecte pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala
Prefectul de Constanta, Gheorghe Martin, a atras atentia primarilor din judet ca ar trebui sa se implice in introducerea la nivelul comunitatii locale a programelor SAPARD, acest lucru reprezentand un criteriu de competenta pentru primarii judetului. La intalnirea cu primarii, el a precizat ca, pana acum, exista doar doua proiecte in derulare in judet, foarte putin in comparatie cu banii alocati de Uniunea Europeana. Martin a cerut ca, pe viitor, unitatile administrativ-teritoriale din judet au obligatia sa intocmeasca cel putin trei proiecte, pe care sa le aduca la cunostinta Prefecturii, in vederea sprijinirii pentru proiectarea obiectivelor respective. Reprezentantul Agentiei Zonale 2 Sud-Est SAPARD, prezent la intalnirea cu primarii, a declarat ca, in aceasta perioada, agentia primeste pentru verificari proiecte de constructii si modernizari ale sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, precum si pentru prelucrarea si marketingul produselor agricole si piscicole. Aceste proiecte sunt destinate, in principal, dezvoltarii rurale, insa de fonduri SAPARD pot beneficia si orasele judetului, insa numai in ceea ce priveste modernizarea si procesarea de activitati deja existente.In alta ordine de idei, primarul de Basarabi, Nicolae Crivineanu, a tras un semnal de alarma asupra situatiei de criza in care se afla 200 de familii din oras, care risca sa ramana fara lumina. El spune ca, pe motiv ca societatea Vie-Vin Murfatlar se afla in privatizare, conducerea societatii considera ca nu mai este de datoria ei sa furnizeze energie electrica. Prefectul Martin a cerut conducerii SC Electrica sa se deplaseze de urgenta la fata locului si sa gaseasca o solutie pentru a "nu baga in faliment o localitate si un grup de oameni nevinovati".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii