Funcţionarii publici din Mangalia, unii dintre cei mai fericiţi din România
Funcţionarii publici din Mangalia, unii dintre cei mai fericiţi din România
Banii vor fi acordaţi angajaţilor care, în perioada 31 decembrie 2007 -
30 noiembrie 2008, au luat calificativul „bine", nu au fost sancţionaţi
disciplinar şi nu au avut absenţe nemotivate în 2008
Aceştia sunt pe punctul de a deveni fericiţii
beneficiari ai unei hotărâri a Consiliului Local, care a aprobat constituirea
unui fond de premiere de 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului 2008.
Veniturile curente ale bugetului local acoperă în totalitate atât cheltuielile
de personal, cât şi fondul de premiere. De acest fond va beneficia şi personalul
de la Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat, Serviciul
Public Creşe, Asistenţă Socială, Cultură, Sport şi Igienă Publică, Casa de
Cultură, Serviciul Public Administrarea Bibliotecilor şi Muzeul de Arheologie
„Callatis" Mangalia. Banii vor fi acordaţi funcţionarilor publici care
îndeplinesc mai multe condiţii, printre care acelea de a fi obţinut, în
perioada 31 decembrie 2007 - 30 noiembrie 2008, calificativul „bine", de a nu
fi avut sancţiuni disciplinare sau absenţe nemotivate în anul 2008.
Ţinute, prime şi lefuri suplimentare
Perioada de concediu medical nu va fi luată în calcul la fondul de premiere pentru persoana respectivă, iar de prevederile hotărârii consilierilor nu vor beneficia funcţionarii cărora le-au încetat raporturile de serviciu/muncă în cursul lui 2008. Funcţionarii publici din Mangalia sunt, astfel, din ce în ce mai fericiţi. Asta după ce, în fosta legislatură, ei au primit o serie de drepturi care ar face invidios pe oricare alt cetăţean, angajat în sistemul privat. Funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază, de la începutul lui 2008, de 1.000 de lei de două ori pe an (pentru o ţinută decentă la locul de muncă), prime de 600 de lei de Crăciun şi Paşti, precum şi un salariu suplimentar drept primă de vacanţă. Vacanţa - un lucru aşteptat de toţi funcţionarii publici, osteniţi de treaba cu cetăţenii plătitori de taxe şi impozite - este cu atât mai plăcută pentru aceştia, cu cât statul le plăteşte combustibilul pentru drumul către locul ales pentru petrecerea concediului sau, după caz, tichetele de călătorie spre această direcţie.
Mai mult, angajatele primăriei şi cele de la instituţiile publice adiacente au o primă de 8 Martie (o masă sau bani, la alegere). Alţi 10 lei sunt acordaţi pentru zilele lucrătoare, drept normă de hrană, la care se adaugă şi un fond de premiere de 10%, care poate fi acordat, după dorinţa şefului fiecărui serviciu, lunar, trimestrial, semestrial sau anual (personalul contractual are dreptul la numai 2%). Bugetul local este „sensibil" la nevoile angajaţilor săi şi în momentele cele mai importante: în cele în care fiul sau fiica funcţionarului public se căsătoreşte (sunt acordate mai multe zile libere), dar şi în cele în care survine un deces în familie (sunt acordaţi bani).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp