Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:47 07 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR - „E măgulitor că avem o astfel de relaţie cu Ambasada SUA" (Galerie foto)

ro

02 Nov, 2012 01:00 2124 Marime text

udttmr2.jpgMicah Savidge, ofiţer în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, a efectuat ieri o vizită la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).

Cel mai probabil, este ultima vizită pe care oficialul american o face comunităţii tătare din Dobrogea, căci mandatul său în România, început în ianuarie 2011, va ajunge la final în luna ianuarie a anului viitor. La sfârşitul vizitei, Micah Savidge a susţinut, alături de preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, o conferinţă de presă în contextul căreia a vorbit despre cum anume vede un oficial american societatea din România şi mai ales comunitatea de tătari din Dobrogea. „Sunt un prieten al comunităţii tătare din România. România este o societate tolerantă şi deschisă cu minorităţile", a declarat ofiţerul din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Despre relaţia cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, preşedintele UDTTMR a precizat: „Nu e decât un motiv de cinste, mândrie şi onoare că am putea fi ajutaţi de Ambasada SUA. Noi suntem o comunitate veche, dar progresistă. Nu avem probleme de genul fundamentalismului. Avem grijă să nu existe probleme. E măgulitor că avem o astfel de relaţie cu Ambasada SUA".

Gelil Eserghep a precizat, de asemenea, că UDTTMR şi Ambasada SUA la Bucureşti au derulat, de-a lungul timpului, mai multe proiecte culturale. Cel mai nou dintre acestea constă în amenajarea, în viitorul apropiat, cu sprijinul Ambasadei, a unei biblioteci în sediul UDTTMR din strada B. P. Hasdeu nr. 53.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii