Gheorghe Stoica, primul proprietar din cartierul Consilierilor (?!)
Gheorghe Stoica, primul proprietar din cartierul Consilierilor (?!)Consilierul local PSD Gheorghe Stoica va cumpăra, prin negociere directă, terenuri de la primărie.
În şedinţa CLM de mâine, social-democratul s-a înscris pe lista cumpărătorilor prin negociere directă, o dată „pe persoană fizică", aşa cum ar spune colegul său de partid, Marian Vanghelie, dar şi pe persoană juridică, prin firma Princesse Star SRL. În primul caz, Stoica a cerut municipalităţii să cumpere 92 mp pe strada Salonic, în aşa-numitul cartier al consilierilor. Trebuie reamintit faptul că fostul preot face parte dintre fericiţii care au semnat, în urmă cu mai mulţi ani, contracte de concesiune cu primăria, pentru terenurile de pe malul mării, de pe vechea stradă prelungirea Ion Raţiu. Însă, se pare că şi consilierii vor deveni proprietari, nu numai concesionari. Sau cel puţin aşa spune Gheorghe Stoica. Despre terenul de 92 mp pe care îl va cumpăra acum prin negociere directă, spune că este o porţiune de pământ între mal şi casă, care nu putea rămâne domeniu public. „Eu am fost deştept şi mi-am consolidat malul. Am făcut un zid de sprijin care ar ţine şi Munţii Apuseni. Păi ce să fac? Veneau alţii peste mine, aluneca pământul. Şi, diferenţa dintre mal şi gard o cumpăr acum. Numai că am depus şi cerere de cumpărare a trenului pe care îl am acolo în concesiune", a spus PSD-istul. Stoica a explicat faptul că preferă să dea bani primăriei pentru a deveni proprietarul pământului pe care deja şi-a ridicat o casă decât să rămână la statutul de concesionar. „Cred că sunt printre primii care au făcut cerere de cumpărare. E mai bine aşa. Nasol este că trebuie să dau tot TVA-ul înainte şi asta înseamnă vreo 20-30 de mii de euro. Cererea de cumpărare am făcut-o acum vreo doi ani, dar am negociat abia acum vreo trei săptămâni. Preţul pentru un metru pătrat a ajuns la vreo 400 şi ceva de euro, plus TVA. În urma acestei negocieri se va face un proiect de hotărâre de Consiliu Local şi se va vota. Dar vă spun un lucru: nu prea se înghesuie cei de acolo să cumpere. Eu cred că este mai bine aşa", a mai explicat politicianul. Cea de-a doua cumpărare prin negociere directă al cărei actor principal este fosta faţă bisericească, se referă la un teren de 8,32 mp în Mamaia, zona Cazino. În proiectul HCLM, la cumpărător apare firma lui Gheorghe Stoica, SC Princesse Star. „În cazul acesta este vorba despre o eroare la măsurători la Casa Verde (n.r. - centrul comercial pe care „părintele" îl deţine în staţiune, în zona Cazino). A fost o greşeală şi de la OCPI a reieşit că folosesc suprafaţa asta în plus faţă de suprafaţa cumpărată şi acum o cumpăr. Nu am nicio problemă. Eu am tras de ei să intrăm în normalitate cu chestia asta", a mai spus Gheorghe Stoica.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- g-unit 28 Apr, 2010 19:22 un hot ajuns mare smecher plin de bani prin magarii cu fonduri si terenuri publice