Grave restante legislative
Grave restante legislative
28 Dec, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
626
Marime text

Activitatea Camerei Deputatilor in anul 2002
Anul parlamentar 2002 s-a incheiat sub impresia lentorii procesului legislativ. La Camera Deputatilor, dezbateri prelungite, pe ton de scandal adesea, in jurul unor legi care ulterior au fost retrimise forului legislativ de presedintele Ion Iliescu, nemultumit de forma in care legile au ajuns la promulgare. Se inscriu aici proiectele de lege privind partidele politice, vanzarea sediilor partidelor politice, modificarea Codului Penal, in special la articolele care definesc insulta si calomnia, Legea Pruteanu etc. Lungimea disputelor parlamentare din Camera Deputatilor a scos insa la iveala si lipsa de coeziune dintre partidele opozitiei parlamentare, care nu au reusit sa faca sa treaca nici una dintre cele sase motiuni simple si nu au izbutit sa introduca nici o motiune de cenzura. Cele mai grave restante sunt la Camera Deputatilor, vizavi de proiectul de lege privind publicarea averilor demnitarilor si cel referitor la conflictul de interese, ambele considerate vitale pentru stavilirea coruptiei. Semnificativa, in aceeasi ordine de idei, este si dificultatea cu care s-a votat, dupa lungi blocaje si tergiversari, ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului PSD Virgil Gheorghiu. Acesta era acuzat ca si-ar fi inscenat furtul propriei masini pentru a incasa contravaloarea politei de asigurare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii