Haşotti cere ajutorul parlamentarilor PSD şi PDL
Haşotti cere ajutorul parlamentarilor PSD şi PDLSenatorul PNL Puiu Haşotti şi deputatul Gheorghe Dragomir au reuşit să-şi vadă votate două iniţiative legislative, motiv pentru care cer sprijinul în masă din partea colegilor parlamentari constănţeni de la PSD şi PDL pentru susţinerea actelor normative, deoarece efectele lor vizează Constanţa. „Acum două săptămâni, au trecut în Senat, cu 67 de voturi pentru şi două abţineri, două propuneri legislative iniţiate de noi. Este vorba despre modificări aduse legii costiere şi celei cu privire la substanţele periculoase, modificări agreate de trei comisii din Senat. Negocierea care a avut loc între iniţiatori, Guvern şi comisii a fost una foarte corectă", a spus Puiu Haşotti. Dar ce presupun iniţiativele legislative? „Propunerile interzic construirea de instalaţii de reducere a deşeurilor toxice şi periculoase, precum şi depozite de deşeuri toxice şi prelucrarea lor pe o lăţime de 20 de kilometri de ţărmul Mării Negre. Pentru turism, cel puţin, aceste construcţii ar fi cu adevărat devastatoare", a subliniat Puiu Haşotti. Senatorul a dorit să-i atragă de partea lui pe toţi colegii din Parlament care provin din Constanţa. „Fac apel către parlamentarii constănţeni, indiferent de culoarea politică, să ne ajute în acest demers, pentru că este un proiect de lege care este destinat întregului judeţ", a conchis Puiu Haşotti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp