Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:46 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iata noile date de plata a salariilor din institutiile publice

ro

28 Jul, 2010 02:12 4510 Marime text
ordin_salarii.jpgÎn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 27 iulie 2010, a fost publicat un Ordin privind modificarea Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice.

Astfel, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a hotărât că angajaţii din Senat, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior vor lua salariul pe 5 ale lunii. Pe 6 ale lunii trec pe la casierie angajaţii instituţiilor publice Avocatului Poporului, Autoritatea Electorală Permanentă şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Administraţia Prezidenţială, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Economic şi Social, dar şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt programate pentru 7 ale lunii, iar pe 8 le vine rândul angajaţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Pe 10 ale lunii primesc fluturaşul de salariu Consiliul Concurenţei, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Justiţiei, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Consiliul Superior al Magistraturii şi Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. 12 ale lunii este data care revine remuneraţiei angajaţilor de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Institutul Cultural Român, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi Registrul Urbaniştilor din România. Ministerul Public este singura instituţie publică ai cărei angajaţi primesc salariul pe 13, iar pe 14 vine rândul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Academiei Române şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Ultimii pe lista plăţii salariilor se află angajaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Agenţia Naţională de Integritate, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MICHELANGELO 28 Jul, 2010 21:44 ULTIMA DATA DE SALARII PE CARE AU AVUT-O MUNCITORI DE LA FIRMA SC ARGOS SA CERNAVODA A FOST CAM PRIN LUNA APRILIE A ACESTUI AN..ACESTIA NU AU DATA DE SALARII .CAM LA 4-5 LUNI IAU SI EI CATE UN AMARAT DE AVANS DIN AVANSUL LUNII RESPECTIVE...CIRCARUL NUMARUL 1 ESTE LAZIA LUCIAN...