Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:45 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In Constanta, inundatia nu a facut victime, ci doar pagube materiale

ro

10 Jul, 2010 00:20 1302 Marime text

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a monitorizat impactul creşterilor prognozate asupra construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din linia de apărare a fluviului Dunărea. Pentru perioada aceasta, ABADL a efectuat lucrări aflate în atribuţiile Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) Constanţa, după cum urmează: pe digul Ciobanu - Gârliciu s-a lucrat împreună cu echipele de intervenţie de la nivelul primăriilor Gârliciu şi Ciobanu şi au fost încărcaţi 1.550 de saci cu pământ. Pe digul Gârliciu-Dăeni s-au executat completări de terasamente cu folie şi saci cu pământ, pe digul Seimenii Mici s-a intervenit cu saci cu pământ, folie şi pari de lemn. Digul Zavalu a fost înălţat pe o lungime de 250 m cu circa 500 saci. În Cernavodă, Hârşova, Seimeni, Aliman şi Oltina s-a intervenit cu motopompe pentru preluarea apei din zonele inundate. La nivelul SC RAJA SA s-a activat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, comandament care are în componenţă atât membrii consiliului director, cât şi şefii tuturor secţiilor. Reprezentanţii Comandamentului asigură permanenţa la conducerea acţiunilor specifice întreprinse în această perioadă, 24 de ore din 24. La nivelul societăţii au funcţionat 76 de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare. În urma ploilor abundente căzute, la dispeceratul societăţii s-au primit peste 200 de reclamaţii. În noaptea zilei de 8 iulie s-au primit 90 de sesizări, majoritatea venite din cartierul Viile noi. Alte 70 de reclamaţii au fost primite în cursul zilei de ieri din zona Far, zona Anda, Km 4-5. Echipele au mai intervenit şi în zona Brătianu, unde multe din rigolele căminelor de preluare a apelor pluviale erau acoperite de diverse gunoaie şi mizerii antrenate de ape de pe străzile respective.

Două situaţii destul de grave au fost înregistrate la o grădiniţă şi la blocurile de pe bulevardul 1 Mai, din zona bisericii Sfânta Maria. În zona Abator, pe şoseaua Mangaliei, Grădiniţa 57 a fost inundată. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenţie, iar în jurul orei 10.30 s-a reuşit scoaterea apei pluviale din incinta unităţii de învăţământ. Ieri, în Constanţa, până la ora 17.00 a fost instituit cod portocaliu, cu descărcări electrice, averse de ploaie cu precipitaţii de la 40 până la 65 de litrii pe metru pătrat. S-a întrunit Comandamentul Situaţiilor de Urgenţă al Primăriei, condus de viceprimarul Gabriel Stan, la care au mai participat şi Ştefan Taran, şeful Inspectoratului Municipal de Protecţie Civilă, colonel Traian Oprea, inspector-şef ISU, maior Ion Vlăduţ - ISU, Claudiu Rădulescu, director Confort Urban, Ionuţ Pripişi, director Primăria Constanţa, Dan Costică şi Adrian Florea, şef secţii RAJA, Radu Virgil, director Polaris, Vasile Bălan, şeful Poliţiei Comunitare. S-a hotărât consolidarea digurilor dispuse încă de ieri, formate din saci de nisip, cu încă 3.000 de saci care vor fi amplasaţi în zonele cele mai afectate: pe bulevardul 1 Mai, la Biserica Sfânta Maria, se consolidează cele 4 diguri gonflabile ale Primăriei cu încă 1.500 de saci; 500 de saci vor opri şuvoaiele în zona km 5. Restul de saci au fost amplasaţi în zona CFR Palas şi cartier Coiciu. RAJA a avut pe teren 2 wome, 6 vidanje şi 12 motopompe care au scos apa din zonele: 1 Mai, Caraiman, Hatman Arbore, Km 4/5 şi Ahile Mihai. De asemenea, muncitorii Regiei au curăţat şi decolmatat canalizările din zonele inundate. Staţia de Betoane „Comprest Util“ şi EUCASS au ajutat prin oferirea forţei de muncă şi a utilajelor necesare realizării şi amplasării sacilor. Prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a deplasat în cursul dimineţii de ieri în punctele critice, acolo unde s-a impus intervenţia imediată a echipelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a altor instituţii publice cu rol în gestionarea efectelor inundaţiilor.

La Şcoala cu clasele I-VIII Jean Bart Constanţa unde, din cauza amplasamentului şi a asfaltului care a înălţat şoseaua din dreptul şcolii, apa pluvială s-a adunat până la o înălţime de 4 m, iar prefectul a dispus oprirea de urgenţă a alimentării cu energie electrică şi evacuarea apei cu motopompe ale ISU Dobrogea. Pe strada Justiţiei, ca urmare a sesizării Gărzii de Mediu care a atenţionat în legătură cu o poluare cu produse petroliere, Claudiu Iorga Palaz a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică monitorizarea apei potabile şi a cerut ISU trimiterea urgentă a echipelor de pompieri pentru evacuarea apei din casele oamenilor. Un alt caz special s-a înregistrat pe Strada Traian, unde infiltraţiile de apă de sub carosabil au determinat apariţia de gropi şi chiar surpări de teren. Prefectul a dat dispoziţie de oprire a circulaţiei şi de redirecţionare a acesteia pe rute ocolitoare, pentru siguranţa zonei afectate. Şeful împuternicit al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Traian Oprea, a prezentat situaţia cu care s-a confruntat ieri instituţia pe care o conduce: „Nu am avut localităţi afectate în judeţul Constanţa, iar în municipiu au fost peste 200 de intervenţii. Nu s-au înregistrat victime, iar pagubele materiale vor fi evaluate în cadrul primăriei municipiului“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii