Infrastructura de acces in zona costiera Vama Veche, 2 Mai -Shabla
Infrastructura de acces in zona costiera Vama Veche, 2 Mai -ShablaPotrivit managerului de proiect Bogdan Voicu - secretar al Primăriei Limanu, proiectul va contribui pe termen lung la îmbunătăţirea infrastructurii de acces în localitatea de graniţă Vama Veche şi în localitatea învecinată 2 Mai, prin executarea de lucrări de scarificări şi asfaltări, pentru o reţea de drumuri în arii turistice, cumulate într-un total de aproximativ 4 km.
Bugetul total al proiectului a fost de 924.813,23 euro, din care 832.331,91 euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene, iar 92.481,32 euro co-finanţarea Consiliului Local Limanu. „Promovarea adecvată a proiectului a contribuit la creşterea vizibilităţii zonei turistice, a gradului de informare cu privire la potenţialul turistic din zonă, dar şi a nivelului de conştientizare cu privire la oportunitatea dezvoltării unor pachete turistice comune Limanu - Shabla", a mai precizat managerul de proiect, prin intermediul unui comunicat de presă.
Proiectul a fost finanţat prin Programul Phare 2006 - Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp