Inspectorii financiari verifica achizitiile Primariei Nicolae Balcescu
Inspectorii financiari verifica achizitiile Primariei Nicolae Balcescu
08 Mar, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1153
Marime text
# Rezultatele controlului intreprins la Primaria Nicolae Balcescu de juristii Prefecturii si reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice vor fi date publicitatii in maxim sapte zile * Controlul a vizat hotararile Consiliului local, achizitiile publice dispuse de primarul comunei, Paul Mocanu si acordarea unor titluri de proprietate pe un teren situat in intravilanul localitatii
In urma cu doua saptamani, o echipa de control alcatuita din juristi ai Prefecturii si reprezentanti ai Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta si Directiei Agricole pentru Dezvoltare Rurala s-au deplasat la Primaria Nicolae Balcescu in vederea efectuarii unor verificari. Prefectul Danut Culetu a mentionat ieri, intr-o intrunire cu reprezentantii mass-media, ca rezultatele controlului nu sunt complete, lipsind raportul DGFP, insa in decursul urmatoarelor sapte zile se preconizeaza cumularea constatarilor. Culetu a specificat ca verificarile au fost intreprinse ca urmare a sesizarilor sosite de la cetatenii localitatii Nicolae Balcescu. Temele controlului au vizat acordarea titlurilor de proprietate pe un teren situat in intravilanul comunei pentru societatea comerciala Comcereal, executia bugetara aferenta trimestrului IV din anul 2004, precum si hotararile Consiliului local Nicolae Balcescu. Proiectele de hotarari initiate de primarul localitatii Nicolae Balcescu, Paul Mocanu, au surescitat in repetate randuri membrii Consiliului local, iar ultimele sedinte s-au concretizat in dispute aprinse pe tema gestionarii deficitare a bugetului local de seful administratiei publice. Mai mult, suspiciosi, consilierii ADA au amenintat constant ca nu vor aproba exercitiul financiar aferent anului 2005, contestand legalitatea cheltuielilor realizate din buget.Printre verificarile echipei de control se mai regasesc si achizitiile publice efectuate la dispozitia primarului Paul Mocanu, respectiv un autoturism pretentios, centrala termica oferita unitatii sanitare din localitate si un transformator electric destinat sediului administratiei publice. Danut Culetu a apreciat ca dupa aflarea raportului intocmit de Directia Generala a Finantelor Publice se va pronunta asupra cazului, iar masurile vor fi luate in functie de constatari.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii