Inundatiile au produs pagube de 2 miliarde de lei
Inundatiile au produs pagube de 2 miliarde de lei
06 Jun, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
624
Marime text
Localitatea Saraiu, cea mai afectata de viitura
Fiecare familie sinistrata va primi cate 30 de milioane de lei din partea Consiliului Judetean
Seful Protectiei Civile, colonel Neculai Coman, a inaintat, ieri de dimineata, reprezentantului Guvernului in teritoriu raportul privind evaluarea pagubelor materiale pricinuite in nordul judetului in urma inundatiilor produse saptamana trecuta. Potrivit datelor centralizate in raport, bilantul pagubelor materiale se apropie de doua miliarde de lei. Potrivit declaratiei prefectului judetului, Gheorghe Martin, cea mai afectata localitate a fost Saraiu, in aceasta zona pagubele ridicandu-se la 1,3 miliarde lei. In Garliciu, situatia este mai rezonabila, viitura producand pagube mult mai mici, doar 165 milioane de lei. In raport se precizeaza ca inundatiile au distrus 427 de ha de teren agricol si au omorat 1.650 de animale si pasari. In privinta locuintelor, evaluatorii au stabilit ca doar 39 de case au fost afectate, dintre care doua daramate, 14 afectate grav si 21 afectate usor. Valoarea pagubelor inregistrate la nivelul celor 39 de locuinte se ridica la 375 de milioane de lei. La randul sau, prefectul judetului a remis ieri raportul Guvernului Romaniei pentru analizare, in vederea alocarii de fonduri pentru familiile afectate de inundatii. Totodata, Consiliul judetean Constanta va propune astazi in cadrul unei sedinte extraordinare alocarea a cate 30 de milioane pentru fiecare familie afectata, in vederea reconstructiei locuintelor in cazul in care acest lucru este posibil, pentru cumpararea altor locuinte sau pentru achizitionarea de animale.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii