Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invataturile lui Razvan Theodorescu catre IPS Teodosie

ro

19 Mar, 2004 00:00 840 Marime text

Fetele bisericesti, mai presus de lege

Societatea comerciala "Domeniul Public si Privat Judetean", care a fost constituita de consilierii PSD si functioneaza in subordinea CJC, a ajuns subiect de discutie si la Ministerul Culturii si Cultelor * Chiar Razvan Theodorescu, ministrul de resort, s-a aratat uimit de cata ingeniozitate dau dovada alesii locali * SRL-ul a luat fiinta la initiativa unui grup de interese si a obtinut drept de folosinta a bunurilor din domeniul public * "Daca patrimoniul culturii se va afla in pericol, voi interveni pentru anularea acestei decizii necorespunzatoare", a declarat Theodorescu * Tot ministrul Culturii a mai spus ca l-a sfatuit pe Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, sa nu mai lucreze la garajele institutiei * "In avantul sau crestinesc, a uitat sa ceara avizele de care avea nevoie" * "In Constanta au fost intotdeauna calcatori de lege si haiduci", a mai spus Theodorescu

Dupa ce, la mijlocul lunii ianuarie, consilierii judeteni ai partidului de guvernamant, secondati de cei ai Partidului National Liberal si cei ai Partidului Romania Mare si-au dat girul pentru infiintarea Societatii comerciale "Domeniul Public si Privat Judetean" SRL, judetul Constanta a ajuns subiect de discutii chiar si la nivelul Ministerului Culturii si Cultelor. Hotararea a fost atacata in contencios administrativ si inca nu s-a aprobat desfiintarea Serviciului de gospodarire comunala si prestari servicii destinate protectiei populatiei, astfel incat intreaga activitate, drepturile si obligatiile Serviciului de gospodarire ar fi urmat sa fie preluate de aceasta societate. Insusi ministrul Razvan Theodorescu a fost informat in legatura cu faptul ca acest SRL va administra bunurile imobile din domeniul privat si va avea dreptul de folosinta a bunurilor imobile din domeniul public. Conform proiectului propus de consilierii judeteni, societatea va avea in administrare toate institutiile de cultura si arta, directiile din cadrul Consiliului Judetean, centrele de recuperare a persoanelor cu handicap din judet, patru spitale, scolile speciale. In acest context, zilele trecute, ministrul Theodorescu a precizat pentru cotidianul "ZIUA de Constanta" ca nu cunoaste dedesubturile acestei situatii unice de la Constanta. "Am auzit ca s-a constituit un fel de asociatie generala in care au intrat toate institutiile de cultura. Nu stiu de ce s-a ajuns la acest lucru. Pe mine m-a interesat in mod particular situatia Teatrului "Ovidius" pentru ca doresc ca acesta sa devina teatru national. Nu am cunoscut multa vreme situatia acestui teatru, insa o socoteala elementara mi-a aratat ca Dobrogea este singura provincie romaneasca in care nu avem teatru national. Toate celelalte regiuni au", a declarat ministrul Theodorescu. In legatura cu ceea ce s-a petrecut la nivelul Consiliului Judetean Constanta, ministrul spune ca "nu pot interveni in tipul de organizare al Consiliului Judetean si as putea-o face pe cai specifice numai daca patrimoniul se va afla in pericol in urma acestei decizii necorespunzatoare. Va fi destul de greu pentru mine sa intervin deoarece descentralizarea este foarte mare, dar, daca voi avea semne concrete ca patrimoniul ca atare va fi fost atins, nu voi sta pe ganduri". Intrebat totusi care este solutia cea mai buna pentru clarificarea acestei situatii, Razvan Theodorescu a subliniat ca "rezolvarea sta in ramanerea institutiilor de cultura si de protectie sociala in forma initiala, asa cum este in toate judetele tarii. Daca s-a facut aceasta manevra din niste rationamente politice, pentru a scapa de niste adversari, este pacat. Eu nu inteleg cum functioneaza aceasta poveste".

Lege doar pentru muritorii de rand

La polul opus, in dialogul pe care l-am avut cu ministrul Theodorescu am atins si mult disputatul subiect al constructiilor pe care le gireaza de ceva vreme Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Legat de acest subiect, ministrul a spus de la bun inceput ca "stiu la ce va referiti si va pot vorbi si despre garajele de la Arhiepiscopie. Este evident ca de multe ori, intr-un avant crestinesc, se uita sa se ceara la timp avizele. In acest sens, in Constanta, unde pui harletul si buldozerul descoperi cate ceva. Acest lucru este rau si am convenit cu arhiepiscopul Teodosie, si dupa ultima mea vizita in zona, ca lucrurile sa nu se mai intample si deocamdata s-au oprit". Ministrul Theodorescu a adaugat ca, de cateva ori, prin interventia specialistilor s-au oprit si constructii de hoteluri in urma cu cativa ani, si nu doar in Constanta, ci si la Histria". In opinia lui Razvan Theodorescu, "potentati locali si nationali vor fi peste tot. Important este ca lucrurile s-au oprit si sper ca nu vor lua amploare". Ministrul Culturii si Cultelor crede ca "exista o explicatie pentru ceea ce se petrece la Constanta" si de aceea "l-am sfatuit pe arhiepiscopul Teodosie sa-si tempereze elanurile si sunt sigur ca a inteles mesajul. In Constanta au fost intotdeauna calcatori de lege si haiduci". Daca s-a conformat IPS la sfaturile lui Razvan Theodorescu, lasam imaginile sa vorbeasca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii