IPS Teodosie lui Nicusor „Ati avut aripi ocrotitoare"
IPS Teodosie lui Nicusor: „Ati avut aripi ocrotitoare"
31 Jan, 2009 02:26
ZIUA de Constanta
1855
Marime text
Prezent la depunerea jurământului de către prefectul Tit Liviu Brăiloiu,
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, nu a ratat momentul de a băga în seamă
patru persoane importante.
El l-a binecuvântat pe proaspătul învestit în funcţie şi şi-a exprimat speranţa „de a fi împreună lucrători pentru binele cetăţenilor judeţului". ÎPS Teodosie i-a dăruit prefectului o icoană cu Sf. Vasile cel Mare, „ca semn de preţuire şi de binecuvântare". O icoană asemănătoare a ajuns şi la ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, pe care l-a asigurat că „ecourile, de la ocuparea acestui post, sunt toate pozitive" şi i-a promis că, în acest an, va citi, la fiecare slujbă, rugăciunile Sf. Vasile cel Mare şi-l va avea „în minte şi-n inimă".
Ajuns la preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi la primarul Radu Mazăre, ÎPS Teodosie a schimbat repertoriul şi darul. „Pentru că aţi avut aripi ocrotitoare asupra celor pe care astăzi i-am văzut la jurământul de credinţă, pentru domnul preşedinte şi pentru domnul primar, permiteţi-mi să le dau câte o icoană a Sf. Ioan Botezătorul înfăţişat cu aripi. Felicitări", au fost vorbele rostite de ÎPS Teodosie înaintea oferirii darurilor bisericeşti.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- un constantean 31 Jan, 2009 09:48 IPS stie ca Nicusor este un baiat bun cu inima mare.