IPS Teodosie tainuieste pacatele fetelor bisericesti
IPS Teodosie tainuieste pacatele fetelor bisericestiProcesele, afacerile si adulterul au distrus cariera unui preot
Cazul parintelui Constantin Antochi a devenit de notorietate atat in randul preotilor, dar si printre enoriasii ortodocsi. Antochi a slujit la biserica Sfantul Stefan, situata in parcul de la Gara. Un grup de enoriasi care au facut donatii pentru biserica au reclamat la Arhiepiscopie faptul ca au fost inselati de Constantin Antochi care le-a dat in schimbul donatiilor niste chitante de mana fara nici un element de identificare. De trei ani de zile, Antochi are serioase probleme familiale. Nimeni nu ar fi fost poate interesat de viata sa privata, daca acest lucru nu ar fi implicat scandaluri, descinderi ale politiei, un proces aflat pe rolul Judecatoriei si morala crestina care interzice preotilor adulterul.
Povestea declinului preotului a inceput in urma cu un an de zile. Preoteasa Mioara Antochi, femeie cu frica de Dumnezeu si in nici un caz nebuna, asa cum sustine anturajul sotului ei, s-a deplasat la locuinta amantei preotului pentru a-i cere acesteia sa-i lase sotul sa ajute financiar familia parasita. Intr-o confuzie, preoteasa a confundat o vecina cu ibovnica in cauza. Dupa ce a primit scuzele de rigoare, vecina i-a explicat preotesei ca cel care s-a prezentat trei ani de zile drept politist, in speta preotul Antochi, traieste intr-adevar cu o femeie de pe strada respectiva. Vazandu-le discutand pe cele doua femei, amanta preotului a inceput sa poarte ura vecinei sale, pe care o considera un spion pus de preoteasa sa-i distruga ei fericirea si a inceput scandalurile si amenintarile. Atat preoteasa, cat si vecina ibovnicilor au vorbit cu IPS Teodosie care le-a asigurat ca-l va linisti pe preotul pe care insasi Teo l-a catalogat drept "tulbure la minte". Georgeta Spataru, femeia hartuita de preotul Antochi, a facut doua reclamatii la Arhiepiscopia Tomisului, la care nu a primit nici un raspuns. Cu toate ca purtatorul de cuvant al institutiei, Liliana Naclad a promis in prezenta jurnalistului care s-a ocupat de caz ca-i va raspunde reclamantei, Arhiepiscopia nu a mai putut fi contactata in acest caz si asa au inceput suspiciunile privind acoperirea faptelor preotului chiar de catre IPS Teodosie.Arhiepiscopia sustine ca din punct de vedere al canoanelor ei si-au facut datoria prin luarea deciziei de suspendare temporara a preotului din slujire. In acelasi timp, familia Spataru calomniata de Antochi a facut o plangere penala care s-a transformat intr-un proces de insulta si calomnie.IPS ii face jocul lui AntochiCu toate ca inalta fata bisericeasca, IPS Teodosie, nu sustine cel putin la nivel declarativ faptele si comportamentul preotului Constantin Antochi, acesta ramane unul dintre protejatii sai, ocupandu-se ca si inainte de organizarea pelerinajelor. Cultul pelerinilor este un ritual stravechi pe care dupa canoane nu-l pot organiza decat oamenii cu evlavie sau slujitori ai bisericii. Desi in momentul de fata, Antochi nu mai are calitatea de prelat, el nu se fereste sa imbrace haina preoteasca in pelerinajele pe care le organizeaza. Incercand o noua spalare de creiere vizavi de principala sa tinta, enoriasii, Arhiepiscopia sustine ca Antochi organizeaza aceste deplasari pe Muntele Athos in calitate de persoana particulara, fara acceptul IPS Teodosie. Eroare. Pe toate afisele din oras care imbie credinciosii sa plece in pelerinaj la muntele sfant, Constantin Antochi are calitate de preot alaturi de un alt coleg de breasla, preotul paroh al bisericii Sfantul Stefan, Tanase Caraiani. Reprezentantii Arhiepiscopiei s-au aratat mirati si in final au adoptat tactica strutului. Dupa indelungi cercetari s-a concluzionat ca afisele sunt tiparite in urma cu cateva luni, inainte ca Antochi sa fie suspendat din slujire. Este ciudat de ce Arhiepiscopia nu se sesizeaza atata timp cat Antochi imbraca in aceste deplasari sutana si, din spusele enoriasilor care fac aceste deplasari, se comporta aidoma unui preot. Insasi preoteasa Mioara Antochi sustine ca sotul sau organizeaza aceste pelerinaje in calitate de preot. Singurul care sa incapataneaza sa ascunda adevarul este tocmai cel care ar trebui sa fie exemplul de smerenie si piosenie in fata pacatosilor, IPS Teodosie. De altfel, parintele vicar Mihai Jean a precizat ca pe perioada suspendarii, Antochi nu trebuie sa poarte nici haina preoteasca si nici nu poate oficia rugaciuni in calitate de preot. In privinta pelerinajelor, vicarul sustine ca Antochi nu se poate deplasa decat in calitate de enorias.Unde se duc banii din pelerinajeDincolo de rigorile Sfintei Scripturi si ale taramului laic, fetele bisericesti demonstreaza din ce in ce mai des ca sunt oameni facuti din carne si oase. De la ibovnice la afaceri, de la depravare la infractiune, iar Antochi nu face opinie separata la acest capitol. Probabil cu stiinta inaltei fete, Antochi a transformat drumurile initiatice catre cele sfinte intr-o adevarata afacere. Surse apropiate acestuia sustin ca fostul preot si-ar fi infiintat o firma care are ca obiect de activitate tocmai organizarea acestor pelerinaje. Estimativ, o deplasare la Muntele Athos ajunge pana la 7 milioane de lei vechi in timp ce un periplu in cetatea sfanta din Ierusalim depaseste 800 de euro, bani care sunt incasati pe firma acestuia si care nu ajung decat intr-o mica masura in biserica. Antochi ofera credinciosilor toate serviciile: el se ocupa si de obtinerea in regim de urgenta a pasapoartelor si de obtinerea asigurarii medicale. In legatura cu afacerea preotului suspendat, Arhiepiscopia ramane din nou pasiva. Ei ridica din umeri a nestiinta si pun orice informatie pe seama zvonurilor lansate de dusmanii lui Antochi. Desi este contestat din toate partile, Constantin Antochi isi va continua calatoriile, prima fiind programata in intervalul 31 iulie-6 august in Grecia la Muntele Sfant. Vom reveni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp