Iustian revine in biroul de subprefect
Iustian revine in biroul de subprefect
23 Feb, 2009 03:53
ZIUA de Constanta
801
Marime text

Conform algoritmului stabilit la centru de membrii Coaliţiei de guvernare,
democrat-liberalilor constănţeni le-au revenit, printre altele, şi cele două
funcţii de subprefect ale judeţului.
După opt ani petrecuţi în Parlamentul României - ca senator şi apoi ca deputat -, democrat-liberalul Mircea Iustian a picat testul electoral din noiembrie 2008 şi, implicit, şansa de a-şi prelungi mandatul de parlamentar. Având în vedere experienţa sa în administraţia publică judeţeană (n.r. în perioada 1992 - 1996 a fost consilier judeţean, iar între 1996 - 2000 a deţinut funcţia de subprefect) şi pentru a-l consola, ţinând cont de eşecul electoral suferit, colegii de partid au decis să-l susţină pe Iustian pentru postul de subprefect. Potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias, decizia de numire a lui Mircea Iustian pe funcţia de subprefect ar putea apărea în această săptămână şi, imediat, va fi instalat. Astfel, după nouă ani de „absenţă", Mircea Iustian va reveni în Prefectura Constanţa pe acelaşi post, de subprefect, dar după ce va figura, pentru o perioadă, ca funcţionar public în cadrul Primăriei Hârşova.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii