Iustian va primi indemnizatie tranzitorie
Iustian va primi indemnizatie tranzitorie
06 Jan, 2009 21:59
ZIUA de Constanta
694
Marime text
Numeroşi foştii deputaţi şi doar un ex-senator au depus, până marţi, cereri
pentru a beneficia, pentru trei luni, de o indemnizaţie tranzitorie, prevăzută
în Statutul deputaţilor şi senatorilor. Informaţia a fost confirmată de
secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu. Printre foştii
deputaţi care nu vor să rateze această oportunitate pe care şi-au creat-o pe
vremea când erau activi în Parlamentul României se numără, după democrat-liberalul
Dan Mocănescu şi fostul său coleg din Camera Deputaţilor, deputatul PD-L de
Constanţa , Mircea Teodor Iustian.
Pe lângă indemnizaţia tranzitorie, deputatii şi senatorii care nu au mai fost aleşi mai au dreptul de decontare a 6 călătorii cu orice fel de mijloc de transport, la clasa I, sau decontarea combustibilului în cazul deplasării cu autoturismul proprietate personală pentru efectuarea formalităţilor de lichidare, într-o perioadă de maximum 30 de zile, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii