Laurentiu Marin, noul director al Directiei Apelor Dobrogea Litoral
Laurentiu Marin, noul director al Directiei Apelor Dobrogea Litoral

Acesta îl va
înlocui din funcţie pe Gheorghe Babu
Marin a fost, până acum două
zile, unul din cei trei consilieri ai primarului din Cernavodă.
El ocupă această funcţie încă de
la începutul lunii decembrie 2008, fiind şi consilier judeţean, după ce Cristina Dumitrache (PSD) a obţinut mandatul de deputat.
Noul şef este membru PSD din 2003, după ce a fost, pe rând, membru PRM şi PD.
Are 33 de ani, este de profesie jurist, dar a cochetat o perioadă şi cu
ziaristica, imediat după terminarea facultăţii. „Asta se întâmpla acum zece
ani. Încă din prima zi de muncă am avut material de prima pagină", s-a lăudat
noul director.
În privinţa
modalităţii în care a ajuns să ocupe această funcţie, Laurenţiu Marin a fost
reţinut, apreciind că este posibil ca munca sa bine făcută în primăria de la
Cernavodă să-l fi ajutat mult. „Se poate să fi fost un temei principal luat în
calcul", a completat directorul.
Fosta sa „şefă" l-a
catalogat drept un angajat conştiincios, care îşi face treaba cu
responsabilitate. „Eu îi urez succes. Înainte de desemnarea sa în funcţie, am avut o discuţie în
care m-a consultat în privinţa deciziei pe care trebuie să o ia", a evidenţiat Mircea.
Teme de la
Nemirschi
În privinţa proiectelor pe care le
are în plan, în perioada următoare, noului director i s-au dat deja două teme,
pe care trebuie să le rezolve în termen de 14 zile. Prezent la întâlnirea de la
Mamaia de ieri, Nemirschi i-a cerut noului director al DADL ca, în două
săptămâni, să lămurească situaţia construcţiilor ilegale de pe plajă şi
chestiunea legată de contractele de
închiriere a plajelor: „Se sabotează economia naţională prin faptul că până
acum nu au fost demolate aceste construcţii. Am să cer şi un audit, de luni", a
completat Marin.
Laurenţiu Marin este
administrator la două firme: Cyberdreams SRL şi Eclipse Advertising SRL.
Cyberdreams SRL, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J13/615/2000 din
2.02.2000, are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Internet. Firma, în care este asociat cu Nicolae Marin, cu sediul social în Constanţa, a obţinut, în
2007, o cifră de afaceri de 119.706 lei.
Eclipse Advertising SRL este
înregistrată la Registrul Comerţului sub J13/1921/2003 din 18.6.2003, având ca
obiect principal de lucru activităţi ale agenţiilor de
publicitate. Directorul DADL este asociat în această firmă cu Mihaela Irina Lăcustă,
iar în 2007 a avut o cifră de afaceri de 12.207 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- neica nimeni 05 Aug, 2009 20:42 un nimeni, o sa faca rahatul praf, acolo trebuie un bun profesionist