Liberalii constanteni, de-a dreapta lui Crin
Liberalii constanteni, de-a dreapta lui CrinZece constănţeni din echipa liberalilor de la malul mării sunt prezenţi timp de două zile, 14 şi 15 august, la Braşov, la reuniunea aleşilor locali.
Preşedintele constănţean al Ligii Aleşilor Locali, desemnat în urmă cu două săptămâni, Adrian Stan, primarul din Techirghiol, nu a putut fi prezent la întâlnirea colegilor de la Braşov, însă şi-a trimis echipa. Victor Manea, Sorin Ciutureanu, Mihai Lupu, Ionel Chiriţă, Ion Vlădoi sunt doar câţiva din cei care întregesc rândurile liberalilor.
La eveniment participă preşedintele PNL, Crin Antonescu, prim-vicepreşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, dar şi alţi lideri ai partidului, preşedinţi de consilii judeţene şi primarii care au obţinut rezultate bune la alegerile europarlamentare. Pe odinea celor două zile de discuţii stau teme precum implicarea aleşilor locali ai PNL pentru susţinerea candidatului PNL, Crin Antonescu, în campania pentru alegerile prezidenţiale. Mai mult, cele două întruniri vor cuprinde dezbateri privind strategiile, resursele, temele şi mesajele care trebuie abordate în campania electorală, precum şi despre organizarea şi coordonarea campaniei PNL. În şedinţa de astăzi sunt prevăzute discuţii referitoare la modul în care aleşii locali pot deveni actori activi în susţinerea sa în campanie.
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- surmelis argentina pusa 16 Aug, 2009 08:21 Nici nu stiti cata dreptate se afla in cuvintele voastre:"In sedinta de astazi sunt prevazute discutii referitoare la modul in care alesii locali pot devenii actori activi in sustinerea sa in campanie." ACTORI ACTIVI ? Actorul, prin meseria care o practica devine un om rau,perfid,ironic.Mai ales daca renunta la meseria de actor si incepe o alta,ca de exemplu POLITICA. Cine poate avea incredere in politicianul ACTOR? Oamenii de buna-credinta? in nici un caz.Tot niste disperati liberali care deschid scrisorile oamenilor de rand,pentru a afla ce se scrie despre ei si de a schimba situatia in favoarea lor personala.Cat timp umblati cu d-l IONEL CHIRITA ,fostul primar liberal al orasului Harsova de Constanta ,dupa voi, o sa aveti o tinichea mare atarnata de codita.