Liberalii se pregatesc de congres
Liberalii se pregatesc de congres
03 Feb, 2009 02:51
ZIUA de Constanta
896
Marime text

Preşedintele PNL,
Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat liderilor organizaţiilor judeţene să se
pronunţe referitor la oportunitatea programării unui congres extraordinar al
partidului.
Părerile liberalilor din teritoriu vor fi prezentate în cadrul unei întâlniri ce a fost programată să aibă loc astăzi, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL. „Voi cere preşedinţilor de organizaţii judeţene să ia serios în considerare posibilitatea organizării unui congres extraordinar, în aşa fel încât PNL să poată să meargă într-un congres care să aleagă o nouă conducere, cu o legitimitate sporită, care să se poată adresa în mod cât mai credibil cetăţenilor", a menţionat Tăriceanu. Anticipând o solicitare de acest gen din partea preşedintelui PNL, liderul organizaţiei judeţene, deputatul Gheorghe Dragomir, a abordat subiectul în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean de vineri. „Am ajuns la concluzia că e bine să se organizeze un congres, dar alegerile să înceapă de jos în sus, pentru a da legitimitatea necesară viitoarei conduceri a partidului", a explicat Dragomir. El a menţionat că aceasta va fi propunerea PNL Constanţa, dar Delegaţia Permanentă va avea ultimul cuvânt şi se vor supune deciziei acesteia. Dragomir a afirmat că, dacă liberalii s-ar organiza foarte bine, congresul ar putea avea loc în mai.
În opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, Congresul extraordinar al PNL s-ar putea desfăşura, cel târziu, peste 50 de zile de la întrunirea Delegaţiei Permanente, adică în luna aprilie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii