Liberalii sustin dezvoltarea sistemului sanitar privat
Liberalii sustin dezvoltarea sistemului sanitar privat
14 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
731
Marime text
In strategia dezvoltarii economice, Partidul National Liberal va intocmi proiecte de dezvoltare locala, care vor fi elaborate pana la nivelul fiecarei localitati, prin analiza situatiei existente si inventarierea resurselor si posibilitatilor de dezvoltare. Aceasta afirmatie ii apartine senatorului liberal Mircea Iustian, facuta in cadrul intalnirii desfasurate ieri la sediul organizatiei judetene de partid in prezenta reprezentantilor sistemului sanitar constantean. La discutii au mai participat din partea liberalilor consilierul judetean Gheorghe Iorov si secretarul Comisiei de sanatate a PNL, Mircea Bourceanu. De cealalta parte a mesei s-a aflat reprezentantul Patronatului Medicilor, Nicolae Manzatu. Principalele puncte aflate in dezbatere au vizat negocierea contractelor de finantare a cabinetelor medicale particulare, contractul unic la nivel national si de ramura, concesionarea sau vanzarea cabinetelor, senatorul Iustian prezentand cateva coordonate ale proiectului politic de guvernare al PNL. In acest context, Iustian a precizat ca, in conditiile in care liberalii ar ajunge la guvernare pentru urmatorii patru ani, sistemul sanitar va beneficia de surse variate de finantare, urmand ca in anul bugetar 2006 sa se ajunga la utilizarea unui buget consolidat pentru sanatate care sa depaseasca 6%, iar in anii urmatori sa se ajunga la utilizarea unui procent de 7% din produsul intern brut. In opinia consilierului judetean PNL Gheorghe Iorov, principiul de baza al politicii Aliantei PD-PNL in domeniul sanitar este acela de a asigura o finantare din contributiile individuale si din bugetul de stat, suficient de mare pentru a asigura nevoile intregii populatii a Romaniei pentru acele ingrijiri de sanatate de care poate beneficia cea mai mare parte a populatiei bolnave. Conform celor declarate de senatorul Mircea Iustian, sprijinirea sectorului privat in sanatate se va materializa in adoptarea de masuri care sa permita inchirierea, concesioanrea sau vanzarea unor sectii de spital catre operatori privati si prin vanzarea tuturor spatiilor in care se desfasoara medicina de ambulator catre medicii care lucreaza in acestea. In plan social, PNL Constanta are ca obiectiv modernizarea accelerata a societatii, scoaterea institutiilor publice din conservatorism. "Mijloacele prin care ne vom atinge obiectivele sunt fundamentarea pe analiza a punctelor de vedere, dezbaterea, comunicarea si imaginea publica pentru castigarea unei cat mai largi audiente", a adaugat liderul national al PNL, Mircea Bourceanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii