Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mult decat un acord de principiu

ro

27 Jun, 2002 00:00 817 Marime text

UFD propune reinventarea dreptei intr-o formula politica credibila

Saptamanala intalnire cu presa a reprezentantilor UFD local l-a avut ca oaspete pe cel mai vechi vicepresedinte la nivel central, in persoana lui Mihai Gheorghiu, care a vorbit despre strategia de decizie politica a partidului pe care-l reprezinta si despre incercarea de constituire a unui pol politic prin recoagularea partidelor de centru dreapta. Gheorghiu considera ca, odata cu decesul PNTCD, "trebuie reinventata dreapta romaneasca, intr-o formula politica credibila, care sa starneasca electoratul roman. Trebuie sa revenim la o politica matura, responsabila si sa pastram un dialog permanent cu partidele de traditie". Gheorghiu spune ca, desi au avut loc discutii atat cu reprezentantii PNTCD, cat si cu cei ai PNL, nu s-a ajuns la o strategie politica comuna, asta si datorita faptului ca liberalii se confrunta cu probleme interne, in timp ce taranistii se "sinucid" in fiecare zi. Vicepresedintele UFD sustine ca spera ca, pana in toamna, sa se realizeze constructia politica a fortelor de dreapta neparlamentare, urmand ca apoi sa se gaseasca de comun acord metodele juridice pentru o eventuala colaborare in alegeri. "Sarcina politica a UFD este de a crea un adversar al PSD, dar in acelasi timp o alternativa credibila pentru alegerile din 2004, in fata unui partid-stat, care nu cunoaste decat mafia, dictatura si satrapia", precizeaza Gheorghiu.

Protocol de intentie cu partidul lui Vasile Lupu

In alta ordine de idei, reprezentantii UFD local sustin ca alaturi de PPC si PPDR nu urmaresc crearea unui nou CDR, ci se adreseaza celor peste un milion de oameni nereprezentati politic. Precizam ca UFD a semnat deja un protocol de intentie cu partidul lui Radu Vasile - PPDR, urmand ca astazi sa semneze un acord similar si cu Partidul Popular Crestin, condus de badia Vasile Lupu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii