Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:24 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandila sare la gatul sefilor Inspectoratului Scolar

ro

03 Mar, 2006 00:00 850 Marime text
Sindicalistii din invatamant ne-au obisnuit ca in ultimii ani "la cumpana" dintre semestre sa-i ameninte pe guvernanti cu greve si actiuni de protest. Chiar daca de cele mai multe ori, soarta lor este deplansa de marea masa a populatiei, exista unii care nu agreeaza metodele liderilor de sindicat.Presedintele organizatiei judetene a Partidului Noua Generatie Constanta, George Mandila, a reclamat ieri, in cadrul conferintei saptamanale de presa atitudinea unor membri ai Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar precum si manageriatul defectuos asigurat de sefii Inspectoratului Scolar Judetean. Mandila este de parere ca programele de dezvoltare derulate de Ministerul Educatiei sunt slab aplicate de sefii ISJ Constanta. Mandila a exemplificat prin a spune ca desi sunt elaborate strategii nationale de actiuni comunitare, in plan judetean lipsesc. Liderul PNG Constanta este de parere ca desi interesele profesorilor sunt aparate, teoretic, de Sindicatul Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar, cei care se afla in conducere nu fac nimic pentru acestia. George Mandila a mers chiar mai departe, acuzandu-i pe fruntasii Sindicatului ca "sunt aceiasi reprezentanti ai vechii scoli de partid, conducand prin diferite metode cu scopul de a-si menaja scaunele".In cadrul aceleiasi conferinte de presa, Mandila a adus in discutie faptul ca zilele trecute cand au fost organizate olimpiadele judetene, au existat situatii ale unor profesori care ar fi trebuit sa participe in calitate de observator si care au refuzat sa o faca deoarece nu existau fonduri. Presedintele PNG Constanta considera ca vina apartine in mare masura sefilor ISJ deoarece ar fi trebuit sa asigure formule de finantare in proiectia bugetara de la inceputul anului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii