Manifestari dedicate aniversarii constituirii UE
Manifestari dedicate aniversarii constituirii UE
24 Mar, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
900
Marime text
La Prefectura Constanta s-au sarbatorit 50 de ani de la punerea pietrei de temelie a Uniunii Europene, prin semnarea Tratatului de la Roma in anul 1957.
Au participat membri ai corpului diplomatic la Constanta, sefi ai administratiei publice locale, invitati speciali precum reprezentanti ai catorva state europene, printre care consulii Republicii Elene, Italiei, Norvegiei, Turciei si Rusiei. La invitatia prefectului Culetu, acestia au facut cateva precizari in legatura cu evolutia acestei uniuni inca de la inceputul ei, cand Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a propus pentru prima data in 1955, intr-un cadru oficial, ideea integrarii popoarelor Europei. S-a dat citire unor eseuri pe teme europene, precum si prezentarea experientei unor personalitati reprezentative ale judetului Constanta in afara si in interiorul granitelor Europei. De asemenea, au fost subliniate relatiile dintre statele membre, printre care si Romania. Prefectul Danut Culetu a plantat o magnolie in gradina din fata sediului Prefecturii, actiune desfasurata concomitent la nivelul tuturor institutiilor similare din tara.
Scris de: {autor}Daniel ALBU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii