Manole îi rămâne loial lui Banias
Manole îi rămâne loial lui BaniasLa Constanţa se aşteaptă numai un semn de la centru, pentru ca planul alegerilor să fie repus în funcţiune. „Mai avem destule organizaţii în judeţ în care nu s-a desemnat aparatul de conducere şi, cel mai important, aşteptăm alegerile de la municipiu", a spus Mihai Petre, purtătorul de cuvânt al PDL Constanţa. Într-adevăr, „bătălia" pentru preşedinţia municipiului va fi cea mai aprigă, deoarece precedenta încercare de organizare a unui scrutin s-a terminat prost pentru Constanţa. După cum se ştie, Maria Stavrositu câştigase alegerile la municipiu, iar preşedintele PDL Constanţa, Mircea Banias, a depus o contestaţie la centru, pentru ca alegerile să fie anulate. După multe şedinţe ale BPN şi discuţii aprinse, Consiliul de Etică şi Litigii din cadrul PDL a decis anularea rezultatelor alegerilor şi organizarea altora. Maria Stavrositu nu se lasă şi mai candidează o dată, pentru că nu vrea să-şi dezamăgească colegii cu care a colaborat până acum dar, de data aceasta, va avea şi un contracandidat din cadrul echipei „adverse", a lui Mircea Banias, cel care trebuia să se lupte cu deputata şi la alegerile anterioare, Adrian Manole. „În funcţie de ceea ce stabileşte BPN, îmi voi depune candidatura. În ceea ce priveşte alegerile pentru preşedinţia judeţului, îi voi acorda tot sprijinul meu lui Mircea Banias", a spus Adrian Manole.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp