Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:12 20 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marin pune la pamant beach-bar-urile ilegale (galerie foto)

ro

03 Feb, 2009 02:40 2363 Marime text

demolari.jpgÎn 14 zile, echipele DADL vor rade de pe plaje aproximativ 50 de construcţii ilegale

Noul şef al Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral, Laurenţiu Marin, şi-a început prima zi de lucru în forţă, demarând acţiunea de demolare a beach-bar-urilor ilegale de pe litoral.

La ora 8.00, pe plaja din zona Melody, buldoexcavatoarele erau aliniate, gata de acţiune, în faţa beach-bar-ului aparţinând SC Amăruii SRL, unde vara trecută se dezlănţuiau, până în zori, fetele şi băieţii de bani gata ai Constanţei. Vârful de lance al „echipajului" DADL a fost, cum era şi firesc, însuşi şeful instituţiei, care, în ciuda vârstei de 33 de ani, încerca să pară impunător în paltonul negru şi cu diplomatul în dotare. Jandarmii chemaţi special pentru a interveni în caz de tulburare a ordinii publice, stăteau şi aliniaţi în faţa obiectivului ce urma să fie ras de pe suprafaţa plajei, aşteptându-şi rândul să intervină. Doi poliţişti şi o colegă, tocmai coborâţi din Loganul IPJ, stăteau rebegiţi într-o parte, cu ochii pe muncitorii trimişi de proprietarul tavernei să mai strângă câte ceva, înainte ca buldozerul să treacă la treabă.

„O să mai râzi şi peste patru ani?"

Toată lumea a aşteptat până în jurul orei 8.30, după care: acţiune! Buldozerele au pornit motoarele şi, fornăind, şi-au îndreptat cupele metalice către şandramaua din lemn, simbol apus al dezmăţului estival, dar nu înainte ca jandarmii să elibereze terenul de muncitorii care reuşiseră să salveze doar câteva scânduri. În câteva minute, platforma din spatele beach-bar-ului a fost mistuită de „fălcile" înfometate ale buldoexcavatoarelor. Spectacolul a fost savurat doar de către reprezentanţii mass-media şi de cei ai DADL, în timp ce trimişii proprietarului priveau înciudaţi, de pe margine, cum se năruie şandramaua şi îi aruncau vorbe pline de venin şefului DADL: „Râzi? Las că vedem noi, o să mai râzi şi peste patru ani? De ce râzi? Ai băgat tu cumva bani aici?".

Resturi de trei mii de euro

În acelaşi timp, alţi angajaţi de la Ape făceau inventarul unei magazii, în care reprezentanţii firmei Amăruii SRL susţineau că au bunuri în valoare de trei mii de euro. Când colo, ce să vezi! Nişte baxuri de şerveţele, un scaun scâlciat, un frigider vechi, nişte fierătanii şi nişte găleţi.
Directorul DADL a afirmat că acţiunile de demolare vor continua, pe parcursul a 14 zile, şi în celelalte localităţi de pe litoral. În total, pe litoral sunt 50 de astfel de construcţii ilegale, dintre care 30 în staţiunea Mamaia. „Este o acţiune normală, legală, care trebuia să se întâmple de foarte mult timp. Legea spune că la sfârşitul sezonului, toate construcţiile uşoare, demontabile, trebuie strânse. Nu era problema noastră să-i notificăm, însă am făcut-o", a precizat Laurenţiu Marin.


demolari_01.jpgDemolări pe cheltuiala operatorilor

Directorul DADL a afirmat că există nereguli în ce priveşte derularea contractelor încheiate cu operatorii de plajă. El s-a referit la faptul că, deşi acestea nu prevedeau subînchirieri, majoritatea operatorilor au încheiat diverse contracte de colaborare, care, de fapt, sunt tot un fel de a subînchiria. Echipa de „demolări" a DADL a fost alcătuită din şase buldoexcavatoare, două tractoare cu remorcă şi câteva zeci de muncitori. Şeful DADL a subliniat că toată cheltuiala cu dezafectarea construcţiilor va fi suportată de operatori. „Noi cu ei aveam încheiat contractul, iar ei aveau obligaţia să respecte legea. La sfârşitul sezonului, toate aceste construcţii modulare trebuie strânse pentru ca noi să putem efectua lucrările de amenajare a plajei", a adăugat Laurenţiu Marin.   

Amăruii au ţinut-o într-o chindie toată vara

Barul aparţinând SC Amăruii SRL era situat, potrivit reprezentanţilor DADL, pe sectorul de plajă deţinut de SC Romned Port Operator SA. Beach-bar-ul SC Amăruii este vestit. Anul trecut, în pragul sezonului estival, societatea, despre care însuşi primarul Radu Mazăre afirma că n-are niciun fel de avize sau autorizaţii, a fost amendată de primărie cu 150 milioane de lei pentru această construcţie ilegală. Totuşi, din cauza legislaţiei şi a justiţiei păguboase, firma şi-a văzut de treabă toată vara, scoţând un profit greu de apreciat, însă destul de mare ca să le permită cheltuieli cu procese în instanţă şi amenzi de sute de milioane.

demolari_02.jpgA meritat deranjul


Explicaţia pentru faptul că, în ciuda amenzilor date de primărie, SC Amăruii şi-a continuat activitatea, scoţând bani frumoşi din discotecile estivale, ne-a dat-o chiar noul director al DADL, care a afirmat că societatea a atacat în instanţă amenzile, ceea ce a dus la suspendarea demolării. Pentru că justiţia nu s-a pronunţat în timp util, firma şi-a continuat nestingherită activitatea, pe tot parcursul verii. Aşa că a meritat tot deranjul. Potrivit lui Laurenţiu Marin, astfel de cazuri nu se vor perpetua, întrucât anul acesta se va încheia un protocol cu Poliţia şi Jandarmeria, iar beach-bar-urile ilegale nu vor mai exista pe plajă. Rămâne de văzut dacă va fi aşa, cert este că acţiunile au continuat, ieri, şi pe sectorul de plajă deţinut de SC Perla Majestic SRL, unde era amplasat clubul Tan Tan, un alt nume cu rezonanţă în domeniul demolărilor de pe plaja din Mamaia.    

Babu, „la cantoane, în Deltă"

În opinia noului şef al DADL, vina pentru tot haosul de pe plaje îi aparţine fostului şef al instituţiei, liberalul Gheorghe Babu. Surse din cadrul Direcţiei ne-au declarat că Babu a fost convocat la o discuţie, la Bucureşti, de către şeful Administraţiei Naţionale Apele Române. Întrebat dacă Gheorghe Babu va rămâne în instituţie, Laurenţiu Marin a afirmat: „Dacă mă întrebaţi pe mine, nu cred". Am insistat, întrebând dacă nu va fi păstrat măcar pe un post „neoperativ", iar noul şef de la DADL ne-a răspuns mai în glumă, mai în serios: „Poate la cantoane, în Deltă".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii