Max Badin si Emil Constantinescu au luat judetul la picior
Max Badin si Emil Constantinescu au luat judetul la piciorUn primar popular pentru un oras european
Ieri, in prezenta a sute de constanteni, Max Badin si-a lansat oficial candidatura la Primaria municipiului Constanta * Badin considera ca, in viata politica din Constanta, cu cat se accelereaza activitatile de campanie electorala, creste si gradul de intoxicare a alegatorilor * Badin si-a propus sa promoveze economia de piata libera, politica responsabila care sa lichideze criza de credibilitate a guvernantilor si sa promoveze, prin vot, oameni politici de incredere
Presedintele partidului Actiunea Populara, Emil Constantinescu, a afirmat ieri, cu ocazia lansarii oficiale a candidaturii la functia de primar al municipiului Constanta a liderului local Max Badin, ca Romania are nevoie de o alternativa, si nu de o alternanta la putere. Formatiunea populara are o tinta precisa in vara acestui an, si anume castigarea catorva primarii si posturi de consilieri, si o tinta de viitor: o posibila alternativa la putere in anul 2008 sau chiar mai devreme. Presedintele Emil Constantinescu, ce s-a aflat timp de trei zile in judetul Constanta, impreuna cu staff-ul judetean al Actiunii Populare, a inceput periplul sau cu lansarea candidatilor formatiunii populare la functiile de primar in principalele localitati din judet. Potrivit declaratiilor liderului local al partidului, Max Paul Badin, echipa Actiunii Populare s-a deplasat in localitatile Medgidia, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Lumina si Corbu, unde au avut loc lansarile candidatilor la primariile si consiliile locale din zone. Sambata, presedintele Constantinescu a insotit caravana AP in municipiul Mangalia si in comunele Cerchezu, Negru Voda si Dobromir, unde alti candidati s-au intalnit cu electoratul si si-au prezentat programul politic.Presedintele Constantinescu crede ca poate salva Romania de pe drumul gresit pe care a apucat
Programul presedintelui Constantinescu in judetul Constanta s-a terminat ieri, la Casa de Cultura, unde in prezenta a sute de sustinatori a avut loc lansarea candidatului Actiunii Populare la functia de primar al Constantei, in persoana liderului local Max Badin. Alaturi de presedintele Constantinescu si delegatii din judet, la lansarea de ieri au fost prezenti si vicepresedintii la nivel central, Catalin Harnagea si Victor Ionescu. In discursul sau, candidatul AP la Primaria municipiului Constanta a apreciat ca "acest partid ofera singurul proiect politic ce poate salva Romania de pe un drum pe care merge doar datorita eforturilor partidului de guvernamant". Badin considera ca, in viata politica din Constanta, cu cat se accelereaza activitatile de campanie electorala, creste si gradul de intoxicare a alegatorilor. Conform celor declarate de liderul AP, "in viata noastra politica se inregistreaza o evolutie exponentiala a agentilor patogeni, mai ceva decat in bucatariile litoralului in toiul verii". Candidatul partidului Actiunea Populara la functia de primar al municipiului Constanta, Max Badin, merge pe principiul ca "un edil este, de fapt, primul gospodar al urbei pe care o administreaza, iar prezenta lui cotidiana trebuie sa fie in scoli, spitale, locuri publice, in lacasurile de cultura". Pe de alta parte, Badin a subliniat in fata sutelor de sustinatori prezenti in sala Casei de Cultura din localitate ca primarul trebuie sa se afle intr-un dialog continuu cu cetatenii si este necesar sa gestioneze corect toate fondurile care ii revin din bugetul propriu al institutiei. Max Badin si-a propus pentru programul sau electoral sa promoveze economia de piata libera, precum si responsabilitatea politica si politica responsabila care sa lichideze criza de credibilitate a guvernantilor si sa promoveze, prin vot, oameni politici de incredere.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp