Mazare a jucat, in premiera, Hora Unirii (video)

26 Jan, 2009 01:59
ZIUA de Constanta
1143
Marime text
Seria
manifestărilor organizate de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Primăria
şi Consiliul Judeţean Constanţa şi alte instituţii deconcentrate, cu prilejul
aniversării a 150 ani de la Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească,
s-a finalizat ieri.
După un Te Deum la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, la care a participat prefectul judeţului, Dănuţ Culeţu, şi alţi reprezentanţi din instituţiile subordonate Ministerului de Interne şi cel al Apărării Naţionale, oficialităţi şi localnici s-au reunit în Piaţa Ovidiu. Discursurile ţinute de reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, în care s-au rememorat momentele istorice în care ambiţiile politice şi interesul personal au fost lăsate deoparte, au fost urmate de un program artistic prezentat de elevi şi artişti amatori, în faţa Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. După defilarea Gărzii de onoare, moment emoţionant şi aplaudat de toată suflarea participantă la eveniment, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, şefi de deconcentrate şi constănţeni au încins Hora Unirii la fel cum s-a întâmplat în urmă cu 150 de ani. Printre dansatori i-am zărit pe prefectul Dănuţ Culeţu, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, şeful Direcţiei de Sport, Elena Frâncu, inspectorul şef al IPJ, Aurelian Zaheu şi alţii.
În premieră, cei care s-au aflat ieri în Piaţa Ovidiu au avut ocazia să-l vadă pe primarul Radu Mazăre prinzându-se în horă. Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat un moment important în istoria neamului, iar pentru edilul tomitan constituie „un act teribil".
„Mă tot gândeam pe drum, până să ajung aici, cât de greu le-a fost oamenilor ălora acum 150 de ani să facă unirea, având în vedere că noi cam avem darul de a ne da peste picioare, de a nu ne înţelege. A fost un act teribil pe care l-au făcut atunci", a declarat şeful municipalităţii constănţene. În horă s-a nimerit să fie şi un cetăţean care a declarat că prima dată când a jucat hora unirii a fost în urmă cu 50 de ani, în 1959, iar acum a ţinut morţiş să se prindă în horă alături de primarul Radu Mazăre. O altă premieră înregistrată ieri a vizat prezenţa viceprimarului Gabi Stan, care nu s-a sfiit să guste din fasolea cu cârnaţi pregătită, la cazan, de bucătari militari şi oferită tuturor participanţilor, la finalul manifestărilor, împreună cu un pahar de vin fiert.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii