Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:09 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare il plagiaza pe Hasotti

ro

17 Apr, 2008 00:00 1364 Marime text
1208370730.jpg

Primarul Radu Mazare a convocat, ieri, presa pentru a iesi la rampa cu declaratii suparatoare la adresa contracandidatului sau in cursa pentru alegerile din iunie, PD-L-istul Dorel Onaca.

Pentru ca vremea a fost nefavorabila derularii actiunii de redeschidere a clubului de vara al pensionarilor, din zona Tomis 2, edilul nu a putut rata ocazia de a mai fi inca o data in prim planul mediatic. Plagiindu-l pe senatorul PNL Puiu Hasotti, care, cu o zi inainte, "condamna" dezinteresul manifestat de PD-L-isti in privinta realizarii soselei de coasta, prin votul impotriva dat proiectului, si semnala absenta din plen a senatorului Dorel Onaca, Mazare a reluat subiectul in fata presei, insa in maniera proprie. Vizibil indignat, Mazare i-a adus contracandidatului sau jigniri privind discrepanta, pe care el insusi a sesizat-o, dintre promisiunile electorale si faptele evidente. "Domnul candidat mincinos nu a fost interesat de promulgarea legii, prin care puteam sa dam posibilitatea realizarii acestei sosele, si s-a manifestat lipsind de la vot. Desi, in presa, se lauda ca va sustine proiectul si va face orice ii sta in putinta pentru concretizarea lui. Nu pot sa o cataloghez decat ca o minciuna pe fata", a afirmat edilul. Analizand mai profund, probabil la sugestia apropiatilor sai, Mazare a incercat sa puna in balanta votul in bloc al PD-L-istilor impotriva realizarii proiectului, cu respingerea vehementa a aceluiasi proiect de catre "ministra mediului" de acum trei ani, Sulfina Barbu. In opinia lui Mazare, neacordarea avizului este dovada clara ca actiunea s-a desfasurat la comanda politica. "Daca erau impedimente legale, asa cum sustineau cei de la minister, iata ca acum, cand putea fi sustinuta Constanta, PD-L-istii, in frunte cu Onaca, au votat impotriva", a declarat Mazare, iritat, mai mult sau mai putin, de ochii presei. Primarul si-a manifestat, totusi, speranta ca proiectul va fi salvat si promulgat de Camera Deputatilor, care este decizionala. De asemenea, el nu a ratat ocazia de a aduce la cunostinta identitatea membrilor initiatori ai proiectului, punandu-l in prim plan pe fratele sau, deputatul Alexandru Mazare, pentru "merite deosebite".

Scris de: {autor}Claudia CANDET {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii