Mazare si Nicusor, obligati sa dea explicatii lui Boc
Mazare si Nicusor, obligati sa dea explicatii lui Boc

Trioul Radu
Mazăre - Nicuşor Constantinescu - Liviu Brăiloiu se va prezenta, în curând, în
faţa premierului Emil Boc pentru a justifica modul în care au cheltuit banii
alocaţi investiţiilor din fondurile europene
După calculele premierului, în fiecare săptămână, începând cu luna iulie, se vor prezenta „la apel", într-o şedinţă a Executivului, reprezentanţi a două municipii, judeţe, dar şi ai Prefecturii. Pe lângă explicaţiile legate de felul în care folosesc banii europeni, aleşii locali şi judeţeni vor prezenta premierului şi un raport care va evidenţia situaţia investiţiilor din sumele alocate de la bugetul naţional şi din cel local. Chiar dacă, prin această iniţiativă, Guvernul nu încearcă decât să stabilească un alt tip de control asupra autorităţilor locale, este greu de spus dacă acest demers va da roade. Cu atât mai mult cu cât sunt binecunoscute relaţiile dintre partenerii de coaliţie, în contextul ultimei rebeliuni a aleşilor constănţeni la reuniunea PSD-iştilor de acum două săptămâni la adresa colegilor pedelişti. Atât primarul Radu Mazăre, cât şi preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, îşi vor putea exprima nemulţumirile şi vor avea ocazia să pună întrebări, dar să şi ceară, totodată, explicaţii în acest context.
„Să culegem
problemele care apar în legătură cu diverse blocaje, cu diverse probleme
şi, cu această ocazie, sperăm că autorităţile locale vor fi şi mai
responsabile, ştiind că vor veni la cel mai înalt for executiv al ţării şi vor
sta la masă cu toţi miniştrii. Vor putea să dea explicaţii sau să li se ceară
explicaţii cu privire la resursele financiare din fondurile europene şi din
banii bugetului naţional, care trebuie să fie cheltuiţi în special pe lucrările
de infrastructură", a declarat Boc, la începutul acestei săptămâni, în cadrul
unui forum organizat de o firmă de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul
afacerilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp