Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:56 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metin Cerchez declara ca a sesizat SRI impotriva lui Sabit Danis

ro

01 Nov, 2004 00:00 1890 Marime text

Aflat in aceeasi "oala"

In opinia deputatului Cerchez, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci, Sabit Danis se face vinovat de o serie de ilegalitati, precum exportarea de ingrasaminte chimice in statele arabe, miscari teroriste, dar si oferirea de cadouri electorale in randul turcilor nomazi * Cerchez il acuza pe Danis ca doreste sa acceada in Parlamentul Romaniei, chiar daca nu cunoaste limba romana * Obtinerea cetateniei romane de catre Danis reprezinta, in opinia lui Metin Cerchez, un caz clar de coruptie, motiv pentru care deputatul minoritatii turce va depune plangere la PNA

Deputatul Metin Cerchez l-a atacat, ieri, intr-o conferinta de presa, pe contracandidatul sau la alegerile parlamentare, Sabit Danis, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci. Potrivit declaratiilor lui Cerchez, Sabit Danis se face vinovat de o serie de ilegalitati, precum exportarea de ingrasaminte chimice in statele arabe, miscari teroriste, dar si oferirea de cadouri electorale in randul turcilor nomazi. Mai mult, Metin Cerchez a informat opinia publica ca presedintele AOAT are la activ si un dosar penal pentru detinere de stupefiante. "Pentru toate ilegalitatile comise, cu sprijinul consulului turc la Constanta, am depus plangere la SRI impotriva lui Danis. De asemenea, voi depune plangere si impotriva consulului turc pentru ca il sprijina in actiunile pe care Danis le intreprinde la nivelul judetului", a anuntat Cerchez. In ceea ce il priveste pe Sabit Danis, acesta este si membru al Partidului Romania Mare, ocupand in prezent functia de vicepresedinte al filialei constantene a partidului. Cu tot trecutul sau pe plaiurile mioritice, Sabit Danis vorbeste o romana extrem de stricata, insa acest lucru nu l-a impiedicat sa obtina cetatenia romana si acum sa tinteasca la un post de deputat in Parlamentul Romaniei. Cum partidul din care face parte nu i-a oferit un loc eligibil pe liste, pentru ca, probabil, liderul PRM nu este dispus sa promoveze doi etnici turco-tatari in forul legislativ, Sabit si-a creat propria organizatie etnica.Modul in care Danis a obtinut cetatenia romana reprezinta un alt motiv de indignare pentru Cerchez. "Este inadmisibil ca Sabit Danis, care nici pana in ziua de astazi nu stie sa vorbeasca romaneste, cu toate ca a dobandit cetatenia romana inca de acum cativa ani, sa acceada in Parlamentul Romaniei. Pentru a obtine cetatenia romana trebuie sa indeplinesti mai multe cerinte, cea mai importanta fiind sa stapanesti limba romana. Voi sesiza PNA pentru ca in cazul acesta este vorba de coruptie, cum altfel ar fi putut obtine cetatenia romana un cetatean strain care si acum vorbeste cu ajutorul traducatorului?", a opinat Metin Cerchez.Drumul catre alegerile parlamentare din 28 noiembrie este pentru Sabit Danis unul presarat, asa cum a anuntat Metin Cerchez, de o serie de contestatii cu privire la candidatura acestuia pentru Camera Deputatilor. "In urma cu cateva zile l-am contestat pe Sabit Danis pentru ca a gresit cand si-a inregistrat candidatura. Potrivit Legii electorale el trebuia sa isi depuna candidatura pe numele Danis Sabit si nu invers. Totodata, zilele viitoare voi solicita la BEC ca acesta sa isi inregistreze declaratia de inscriere a candidaturii, de data aceasta cu data olograf", a mai spus Cerchez. Metin Cerchez este intr-o situatie oarecum similara cu Sabit Danis. El a fost "renegat" de UDTR pe listele caruia a ajuns in Parlament, iar acum si-a creat propria organizatie pentru a mai putea intra inca o data in cursa electorala. Exista voci din interiorul Uniunii Democrate Turco Tatare din Romania care l-au acuzat pe Cerchez ca si-a strans semnaturile pentru depunerea candidaturii inducand in eroare pe etnicii turci.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii