Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:15 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Lupu şi Puiu Haşotti în vizită la două firme din Medgidia

ro

23 Nov, 2012 01:32 2518 Marime text
actiuni_pnl.jpgIeri, candidaţii din partea USL pentru Colegiul 1 Senat şi Colegiul 2 Camera Deputaţilor, Puiu Haşotti şi Mihai Lupu, împreună cu echipa de campanie, au vizitat două societăţi comerciale din Medgidia - SC Metalica SA, ce are ca obiect de activitate fabricarea construcţiilor metalice şi SC Speranţa Prod SRL, societate specializată în fabricarea pâinii, prăjiturilor şi produselor de patiserie.

În cadrul discuţiilor purtate cu angajaţii şi patronatul celor doua societăţi, li s-au adus la cunoştinţă candidaţilor problemele cu care s-au confruntat în ultimii ani. Acestea au fost generate de lipsa de susţinere cu care se confruntă agenţii economici, de creşterea birocraţiei şi a fiscalităţii, dar şi de lipsa sprijinului guvernamental pentru măsuri cum ar fi cea de reducere a contribuţiilor sociale.

În cadrul discuţiilor avute cu angajaţii, cei doi candidaţi le-au prezentat acestora angajamentul ferm al Uniunii Social Liberale de reducere treptată în următorii 4 ani a CAS-ului datorat de angajator cu cinci puncte procentuale, concomitent cu creşterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON.

Ei le-au spus angajaţilor că Uniunea Social - Liberala va introduce pe parcursul mandatului impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale în cote de 8%,12% şi 16%, care vor fi stabilite pe grile de venit.

În continuarea discuţiilor cu patronatele celor două societăţi, Puiu Haşotti şi Mihai Lupu le-au prezentat acestora soluţiile USL pentru stimularea sectorului privat. Acestea includ scutirea de impozitare pe o perioadă de cinci ani a dividendelor reinvestite în utilaje, echipamente tehnologice şi de cercetare-dezvoltare, reducerea cheltuielilor cu birocraţia şi fiscalitatea prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi simplificarea cadrului legislativ sau generalizarea sistemului SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), pentru toate achiziţiile publice la nivel local şi central.

Programul de întâlniri cu agenţii economici din municipiul Medgidia va continua şi în zilele următoare.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii