Miron Mitrea „Oprea a deranjat grupuri de interese din PSD”
Miron Mitrea: „Oprea a deranjat grupuri de interese din PSD”Supărarea fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, pe şeful său de partid, Mircea Geoană, este departe de a fi dată uitării.
O dovadă în acest sens este poziţia adoptată de acesta în proaspătul conflict ce a izbucnit în PSD şi care-l are ca protagonist pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Într-un material postat de Mitrea pe blogul personal, acesta confirmă că se află de partea lui Oprea. Comentariul apărut pe blog este intitulat sugestiv „De ce vor să-l pedepsească pe Oprea“. „Cine nu e foarte la curent cu ce se întâmplă în politica romanească de la alegerile din 30 noiembrie încoace şi citeşte acest titlu de ştire se va întreba imediat ce grozăvie a făcut ministrul Oprea de a ajuns să fie pedepsit la nici o lună de la numirea sa în funcţie. A pactizat cu lumea interlopă, a încurajat abuzuri ale poliţiştilor asupra cetăţenilor? Nici vorbă! Ministrul Oprea şi-a permis să numească nişte secretari de stat şi nişte şefi de departamente în ministerul pe care îl conduce. Iar, prin aceste numiri, a deranjat anumite grupuri de interese din PSD”, scrie liderul PSD. După cum au putut sesiza şi alţii acre au urmărit evoluţia acestui conflict Oprea şi o parte din PSD a putut lesne sesiza că cei ce au reacţionat au fost „alţii, mai mult sau mai puţin şefi în partid, care s-au grăbit să-l ameninţe pe Oprea cu decapitarea“. „După ce respectivii au pornit gâlceava a reacţionat şi şeful partidului. Aceasta arată foarte clar adevărata cauză a scandalului: nu încălcarea nu ştiu căror principii, ci interesul foarte personal al unora“, susţine Miron Mitrea în comentariul postat pe blog. De asemenea, liderul social-democrat atrage atenţia asupra pericolului ce planează în PSD dacă Gabriel Oprea va fi înlăturat din funcţie doar pentru că şi-a „permis“ să nu promoveze anum,ite persoane „care conveneau unor grupuri de interese din partid”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp