Moldovanu a „sarit" sesiunea de reexaminare CJC
Moldovanu a „sarit" sesiunea de reexaminare CJCIeri au început reexaminările angajaţilor Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), rezultatele fiind decisive în ceea ce priveşte disponibilizările obligatorii, conform OUG nr. 63/2010. Dintre toţi angajaţii CJC, mai trebuie să mai rămână numai 871 de persoane. Obligatoriu a fost ca toată lumea să se înscrie la examen, pentru postul pe care fiecare îl deţine deja şi, în funcţie de rezultatele obţinute la evaluare, îşi vor păstra sau nu funcţiile. Cu toate că situaţia din CJC este foarte clară, iar pe data de 20 iulie au început reexaminările, purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, are alte cunoştinţe legate de acest subiect. „Ieri încă au avut loc înscrierile la concurs şi de abia joi şi vineri vor începe reexaminările. Iar examenul îl susţin doar cei pe al cărui post s-a mai înscris cineva. Eu voi afla astăzi dacă am contracandidat", a susţinut nonşalant Cristian Moldoveanu. Oare l-a indus cineva în eroare sau purtătorul de cuvânt este sigur că nimeni nu-i va râvni postul? Cert este că Moldovanu era puţin defazat, crezând probabil că ieri era, de fapt, alaltăieri!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp