Monica Coroiu, sefa la Protocol
Monica Coroiu, sefa la ProtocolDupă ce a fost uşuită de la TV Neptun şi după ce şi-a încheiat misiunea de a-i acorda consultanţă fostului prefect Tit-Liviu Brăiloiu, Monica Coroiu şi-a găsit un nou job într-o altă instituţie, aflată în aceeaşi clădire cu Prefectura. Cu alte cuvinte, Monica Coroiu s-a descurcat. A ieşit pe o uşă, dar a intrat pe alta. Trebuie să menţionăm că în activitatea sa meteorică la Prefectura Constanţa, în calitate de „Consultant", nu a fost un personaj prea vizibil. Obişnuită cu „sticla", de pe vremea când prezenta emisiuni „uşurele" pe la televiziunea locală, noul job îi va oferi, probabil, Monicăi şansa de a se afirma mai mult decât a făcut-o din umbra fostului prefect. Ea este, mai nou, şef Birou Protocol în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Nu ştim deocamdată în ce condiţii a fost angajată în cadrul instituţiei publice, însă putem afirma cu certitudine că nu şi-a postat o declaraţie de avere la rubrica înfiinţată în acest sens pe site-ul CJC. După cum aflăm dintr-o hotărâre ce va fi supusă votului aleşilor judeţeni miercuri, Monica Coroiu va face parte din Comisia de organizare şi desfăşurare a programului de evenimente culturale pe anul 2010, alături de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu şi de eternul maestru de ceremonii Cristian Zgabercea. Componenţa comisiei amintite este prezentată în cadrul proiectului de hotărâre privind aprobarea colaborării dintre CJC şi Fundaţia „Fantasio", care a „păpat" mulţi bani publici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp