Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muftiul Iusuf Muurat, despre clădirea Cin Cin SRL „Pentru prima dată în România se va demola un imobil construit abuziv" (document + galerie foto)

ro

10 Nov, 2010 02:06 4580 Marime text
cap_6.jpgLa doi ani de la obţinerea autorizaţiilor de ridicare a unei clădiri aparţinând SC Cin Cin SRL la distanţa de 1,20 m de geamia Hunkiar, Tribunalul Constanţa a dispus anularea celor două acte pe motiv că acestea ar fi nelegale

Mai mult, potrivit avocatului părţii musulmane, Dumitru Bădrăgan, având în vedere faptul că geamia se înscrie pe lista patrimoniului naţional, autorizaţiile ar fi trebuit date de Consiliul Judeţean Constanţa şi nu de Primărie, aşa cum s-a întâmplat. „Construcţia este inclusă într-o arie de protecţie a unui monument istoric şi pe proprietatea cultului musulman", a mai adăugat Bădrăgan.

hunchiar_geamie_2.jpgIeri, Muftiul Cultului Musulman, Iusuf Muurat, împreună cu avocatul cultului, Dumitru Bădrăgan, a prezentat public decizia Tribunalului Constanţa, secţia Contencios administrativ privitoare la acţiunea Muftiatului în cazul construcţiei proprietatea SC Cin Cin SRL, începută în august 2008, aflată la doar 1,20 m distanţă de monumentul istoric înscris în lista de patrimoniu naţional, geamia Hunkiar. „Noi nu ne căutăm o altă ţară. Suntem născuţi şi crescuţi în România. De aceea, dăm dovadă de patriotism prin protejarea patrimoniului nostru naţional. Nu căutăm mila nimănui, noi vrem doar dreptate. Avem convingerea că instanţele de judecată ne vor da dreptate şi că această clădire va dispărea de aici. Pe noi ne interesează ca instituţiile statului român să facă dreptate. Va fi pentru prima dată în România când se va demola o clădire care a fost construită abuziv şi nelegal. Această clădire a luat faţa unui monument istoric", a susţinut Muftiul Cultului Musulman, Iusuf Muurat, care a mai adăugat că avocatul celor de la SC Cin Cin SA, Ionel Haşotti, i-ar fi spus Muftiului că dacă musulmanii vor dreptate şi toleranţă, să caute în alte ţări drepturile referitor la această clădire. Muftiul a susţinut că în ciuda faptului că Prefectul Judeţului Constanţa de atunci, Dănuţ Culeţu, a atacat în contencios administrativ autorizaţiile de construire a imobilului problematic, la sfârşitul anului 2008, ridicarea construcţiei a continuat fără a se ţine cont de baza legală.

Povestea clădirii de lângă geamie

Problemele Muftiatului Cultului Musulman au apărut în vara lui 2008, când în faţa lăcaşului de cult Hunkiar au început lucrările pentru înălţarea unui imobil în regim de înălţime D+P+2E+M. Muftiul Iusuf Muurat l-a acţionat în instanţă pe beneficiarul construcţiei, demersurile sale fiind sprijinite de Ministerul Culturii. Muftiul susţinea la acel moment că „Direcţia de Culte din Constanţa a modificat avizul 99/2008 şi a schimbat distanţa de trei metri dintre moschee şi construcţie, distanţa recomandată de minister, la 1,21 metri". De altfel, în luna mai a anului trecut, un grup numeros de reprezentanţi ai Muftiatului au protestat în faţa construcţiei deja finalizate.

CJC trebuia să emită autorizaţia, nu Primăria

Dumitru Bădrăgan, avocatul Muftiatului care s-a ocupat de acest caz, a explicat întreaga procedură legată de procesul prin care s-a cerut anularea autorizaţiilor de construire pentru clădirea de lângă geamie. „Prin soluţia Tribunalului Constanţa s-a dispus anularea autorizaţiilor de construire nr. 1886/08.08.2008 şi nr. 2027/28.08.2008, emise de primarul municipiului Constanţa ca nelegale. Motivarea instanţei va fi dată în 30 de zile. Noi am urmărit să protejăm această punere în valoare reglementată prin tratatele europene în vigoare în ceea ce priveşte monumentele istorice. Aspectele ridicate de Muftiat în protejarea intereselor comunităţii au vizat faptul că faţă de un monument cu o valoare importantă atât pentru musulmani cât şi pentru statul turc, care a participat efectiv la ridicarea acestui lăcaş de cult, s-a emis o autorizaţie de a construi la o distanţă de 1,20 m, pe limita de proprietate. Ceea ce este mai grav, nu ştim din cauza cui, este faptul că s-a emis o autorizaţie care vizează proprietatea exclusivă a cultului", a susţinut Bădrăgan, precizând că autorizaţiile s-au dat pentru o construcţie aflată într-o zonă în care asupra suprafeţei de teren a fost consfinţit un drept al Muftiatului, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă încă din anul 1996. „Certificatul de urbanism, actele de proprietate pentru această zonă, dar şi autorizaţiile vizează proprietatea unui cult. Construcţia este inclusă într-o arie de protecţie a unui monument istoric. Instituţiile competente vor stabili cine a înfăptuit această gravă eroare de a emite acte pentru o suprafaţă de teren de 64 de metri, proprietatea cultului, consfinţită de o sentinţă definitivă şi irevocabilă încă din 1996", a mai adăugat avocatul apărării. Mai mult, beneficiarul lucrării, SC Cin Cin SRL, a lucrat în baza unor autorizaţii care erau emise de Primărie, însă singura autoritate competentă să emită o astfel de autorizaţie era Consiliul Judeţean Constanţa.

Construcţia a luat faţa geamiei

Hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs, care va fi soluţionat de Curtea de Apel Constanţa. În cazul în care recursul celor de la Cin Cin, al cărei proprietar este Sorin Mocianu, va fi respins, urmează a se demara proceduri pentru demolarea construcţiei ridicate pe o suprafaţă a cultului, în aria de protecţie a lăcaşului. „Legislaţia europeană de protecţie a monumentelor istorice prevede şi punerea în valoare a acestui monument, ceea ce nu se poate realiza în cazul de faţă, mai ales că trei laturi ale geamiei sunt acoperite de această construcţie", a conchis avocatul.

Menţionăm că la momentul în care au început problemele legate de această construcţie, Sorin Mocianu, proprietarul SC Cin Cin SRL, susţinea că el a obţinut terenul în urma unei licitaţii organizate în 2007.

Mocianu: „Decizia nu este irevocabilă"

Contactat telefonic ieri, după anunţul privind anularea autorizaţiilor de construire, proprietarul clădirii, Sorin Mocianu, nu a avut prea multe de declarat în apărarea sa: „În primul rând, eu m-am adresat Primăriei pentru emiterea unei autorizaţii de construire în calitate de constănţean. Decizia nu este irevocabilă şi nimeni nu a cerut demolarea construcţiei. Atât am avut de spus", a precizat tranşant proprietarul construcţiei, adăugând că va ataca cu recurs hotărârea instanţei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cmin 10 Nov, 2010 16:20 am ajuns sa faca turcii legea in tzara noastra? or sa ajunga sa ceara sa li se predea in limba turca in scoli ca ungurii...lasatzi cladirea acolo ca oricum e facuta cu bun gust si in ton cu arhitectura din zona si afara cu turcii cu pretentii din tzara... bine ca au liber si de sarbatorile noastre si de sarbatorile lor...si mai vin si cu pretentzii..eu daca ma duc in turcia oare la fel imi permit arogantze?
  • preacuviosii canalie si pramatie 10 Nov, 2010 15:32 Mare dreptate aveti si tu rita si tu teodor. Hasoti ionel a luat 50000 de euro de la mocianu sa-i mituiasca pe judecatori. Alte cateva mii de euro s-au dus pe spagi platite gastii mafiote patronate de Puiu Hasoti formate din Lungu Virgil, Mircea Angelescu si Virgil Nitulescu. Credeti ca o sa intre vreunul in penal da de unde puiu si ionel vegheaza
  • rita 10 Nov, 2010 12:49 STATI LINISTITI CA AVOCATUL HASOTTI VEGHEAZA