Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemirschi, intre Mazare si Basescu

ro

28 Jan, 2009 02:44 1578 Marime text
DECUPAJ_Nicolae_Nemirschi.jpg "Se lasă impresia că miniştrii ar fi ai partidelor. Ei sunt membri în Guvernul României. Dacă vor încerca să stea călare pe ei cu indicaţii de la partid despre ce să facă, voi reacţiona foarte sever", declara Traian Băsescu într-o intervenţie televizată, în urmă cu două zile. Nicolae Nemirschi, mâna dreaptă a edilului tomitan Radu Mazăre, se regăseşte în descrierea preşedintelui ţării, fiind catalogat încă de la instalarea sa în funcţie drept „ministrul primarului Mazăre".

După ce Radu Mazăre a reuşit să-şi plaseze omul său în fruntea unui minister care l-ar putea ajuta să-şi pună în aplicare proiectele, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu îi pune în pericol intenţiile edilului constănţean, care deja părea că are frâiele ministerului în mâinile sale. Chiar dacă pe timpul negocierilor de la sfârşitul anului trecut, liderii de municipiu şi judeţ de la malul mării, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, au considerat că este necesar ca PSD să aibă neapărat un ministru fie la Mediu, Transporturi sau Interne, care poate ajuta la relansarea proiectelor blocate de guvernarea PNL-PD-L, afirmaţiile recente ale preşedintelui ţării încep a da bătăi de cap social-democraţilor constănţeni. Băsescu a evidenţiat într-o emisiune, în urmă cu două zile, la postul public de televiziune, că este indignat vizavi de tentativele de control politic asupra membrilor Cabinetului: „Se lasă impresia că miniştrii ar fi ai partidelor. Trebuie să uite acest lucru, ei sunt membri în Guvernul României. Dacă vor încerca să stea călare pe ei cu indicaţii de la partid despre ce să facă, voi reacţiona foarte sever. Aceşti 21 de oameni formează Guvernul şi primul control asupra lor este cel parlamentar".

Ministrul „rupt de la suflet"


Catalogat drept „ministrul primarului Mazăre" în majoritatea contextelor imediate „înscăunării" sale, ministrul Nicolae Nemirschi a fost „rupt de la suflet" din echipa PSD Constanţa şi dus la Bucureşti pentru „a avea un om cu care să poţi să te înţelegi la centru". Nu ar fi pentru prima dată când oameni cu experienţă au fost propulsaţi în funcţii sus-puse tocmai de cei pe care i-au „slujit" ani la rând. De altfel, în echipa primarului Mazăre, Nemirschi a ocupat un rol foarte important, fiind unul dintre cei care a contribuit la dezvoltarea mai multor domenii din administraţia locală, preşedintele Zonei Metropolitane Constanţa şi mâna dreaptă a lui Mazăre. Nemirschi este, după cum declara edilul constănţean, omul potrivit la locul potrivit. „Cu ceilalţi miniştri ai Mediului nu ne-am putut înţelege, astfel că Ministerul Mediului a fost tot timpul ca o frână pentru dezvoltarea Constanţei. Sper ca, acum, proiectele Primăriei Constanţa să poată demara", declara Radu Mazăre, imediat după desemnarea lui Nemirschi la Mediu. Edilul încearcă de patru ani să construiască o şosea pe litoralul Mării Negre, să amenajeze o insulă de agrement şi să ridice un orăşel lacustru. Până la acest moment, Ministerul Mediului i-a avizat negativ toate proiectele, pe motiv că acestea încălcau legislaţia.
Date fiind intenţiile primarului constănţean, în fond benefice oraşului de la malul mării, în aceste noi condiţii impuse de preşedintele Băsescu, ministrul Nemirschi va trebui să se conformeze direcţiilor date de Guvern, lăsând deoparte eventualele indicaţii venite din partea celui care a contribuit la ascensiunea sa profesională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gore 28 Jan, 2009 19:11 nu zau??! chiar asa?! benefic pentru "boabele "de mazare !nu pentru oras! dupa voi ar trebui sa multumim primariei pentru cantitatea de hidrocarburi revarsata peste oras ! ...